Majoritatea femeilor care au murit în Spitalul de Boli Infecțioase au fost găsite în pat. Nici măcar nu ne putem imagina groaza pe care au simțit-o când focul și fumul invadau nemilos camera, iar ele, neputincioase, erau victima sigură a unei tragedii. Un coșmar.
Un coșmar care putea fi evitat, spune primarul Constanței. Care poate fi evitat dacă ne vaccinăm.
Logica este că, vaccinate, acele victime nu ar mai fi ajuns în spital și ar fi trăit.
Să le spunem același lucru și pruncilor care au murit la Maternitatea Giulești: nu vă nașteți, pentru că riscați să muriți.
Nu bolnavii sunt de vină pentru că spitalele iau foc, ci cei care le/ne conduc. Spitalul de Boli Infecțioase Constanța nu avea autorizație de securitate la incendiu de 14 ani! În tot acest amar de timp, Radu Mazăre făcea carnavaluri prin Mamaia și urmărea „păsărici” în bikini, Decebal Făgădău se făcea că lucrează prin curtea spitalului, de parcă niște dale nepuse omorau oamenii, Vergil Chițac, care a fost pacientul spitalului, spune că totul e în regulă.
Sănătatea nu a fost și nu este prioritatea administrației locale. Dacă ar fi, s-ar vedea acest lucru, s-ar prioritiza investițiile.
Știți de ce nu e? Pentru că, pentru cei care ne conduc, cel mai bun medic este avionul spre Viena. N-au nicio problemă în a pleca peste hotare la cea mai mică răceală.
Ce nu iau mulți dintre ei în calcul este că soarta te poate trimite în spitalele din Constanța. Dacă faci un infarct, n-ai timp de avion, vei fi internat aici.
Dar, desigur, cel mai bine e să nu faci, ca să nu riști să mori ars de viu.
Să nu ne mai mirăm că România este țara din care pleacă cei mai mulți locuitori, cu excepția Siriei. Aici nu li se oferă nici măcar dreptul de a nu muri decent în spitale.
Avea dreptate fiica unei victime: toți murim, dar de ce așa?