Numărul bolnavilor de covid internați a crescut cu 15% într-o singură zi

Prefectura Constanța a anunțat că, în acest moment, sunt 341 de persoane internate, la nivelul județului Constanța. Ieri erau 296, ceea ce înseamnă o creștere de 15,2% în numai 24 de ore.

Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (170 – 101 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (78 – 43 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 – 69 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (131 – 87 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 – 37 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 – 0 ocupate), Spitalul Orășenesc Hârșova (20 – 4 ocupate), Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (100 – 0 ocupate).

De asemenea, la nivelul județului sunt 2.258 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 9.730 de persoane sunt izolate la domiciliu.

Până în prezent, 2.293 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate. Azi au fost raportate 4 decese, toate la persoane nevaccinate.

  • Deces 2290: Femeie, 63 de ani, Constanța, comorbidități (neoplasm glandă parotidă), decedată 29.01.2022, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
  • Deces 2291: Bărbat 83 de ani, Constanța, comorbidități (FIA, ICC Cls IV NYHA), decedat 29.01.2022, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
  • Deces 2292: Femeie, 69 de ani, Constanța, comorbidități (AVC Sechelar), decedată 31.01.2022, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța
  • Deces 2293: Bărbat 81 de ani, Constanța, comorbidități (BRC), decedat 30.01.2022, la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 1.089 de cadre didactice, 5.291 de elevi, 543 de studenți și 260 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.672 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (564), asistenți medicali (1.240) și personal auxiliar (868).

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 86.673 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Din 2023, am putea circula între Cluj și Târgu Mureș numai pe autostradă

lun ian. 31 , 2022
Sectorul de autostradă lipsă dintre Cluj și Târgu Mureș are de astăzi constructor desemnat, a anunțat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. O asociere româno-spaniolă a câștigat contractul pentru lotul Chețani -Câmpia Turzii. Suma: 363,79 milioane de lei (fără TVA).Are la dispoziție 3 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lotului […]

V-ar putea interesa și: