Numărul de turiști în Mamaia – Constanța a crescut cu 12%, cel al înnoptărilor cu 3,5%

OMD Mamaia Constanța a intrat în posesia cifrelor oficiale furnizate de Direcția Județeană a Institutului Național de Statistică (INS).

„Acesea arată o creștere semnificativă a numărului de turiști și a nopților de cazare în destinația Mamaia-Constanța pentru perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2024, comparativ cu anii anteriori.”, spun reprezentanții OMD-ului.

Datele au fost colectate de la aproximativ 70% din unitățile de cazare din Mamaia – Constanța, restul fiind reprezentat de apartamente și unități neînregistrate. Dacă ar fi incluse și aceste unități, cifrele și procentele obținute ar fi considerabil mai ridicate. Aceste date confirmă efectele pozitive ale măsurilor de promovare și organizare implementate de OMD Mamaia Constanța, reflectând o evoluție clară de la un an la altul.

Evoluția numărului de turiști

Datele arată o creștere atât în Mamaia, cât și în Constanța, cu un avans semnificativ în 2024 comparativ cu anii anteriori:

AnulMamaiaConstanțaTotal Mamaia-ConstanțaCreștere față de anul precedent (%)
2022282.605104.156386.761 
2023283.023113.531396.5542,5%
2024311.663132.894444.55712%

În 2024, numărul total de turiști a fost de 444.557, cu o creștere de 12% față de 2023, reprezentând un plus de 48.003 turiști.

Evoluția nopților de cazare

Creșterile sunt vizibile și la indicatorul „nopți de cazare”, unde destinația Mamaia-Constanța a înregistrat următoarele valori:

AnulMamaiaConstanțaTotal Mamaia-ConstanțaCreștere față de anul precedent (%)
2022928.736253.4091.182.145 
2023938.118268.6591.198.7771,4%
2024960.017280.8641.240.8813,5%

În 2024, numărul total de nopți de cazare a fost de 1.240.881, o creștere de 3,5% față de 2023, ceea ce reflectă o îmbunătățire continuă a ofertei și atractivității destinației.

Proveniența turiștilor: creșteri semnificative la români și străini

Atât turiștii români, cât și cei străini au contribuit la creșterea generală a numărului de vizitatori:

AnulTuriști româniCreștere (%)Turiști străiniCreștere (%)
2022362.728 24.033 
2023369.1691,78%27.38514%
2024414.40712,25%30.15010%

În 2024, s-au înregistrat 414.407 turiști români, ceea ce reprezintă o creștere de 12,25% față de anul precedent, și 30.150 turiști străini, cu o creștere de 10% față de 2023.

Evoluția nopților de cazare în funcție de proveniența turiștilor

AnulNopți de cazare turiști româniCreștere (%)
20221.103.538 
20231.121.4301,6%
20241.169.0434,25%

Numărul nopților de cazare ale turiștilor români a crescut cu 4,25% în 2024, indicând un interes constant și în creștere față de destinația Mamaia-Constanța.

Durata medie de cazare

Durata medie de cazare a rămas constantă la aproximativ 3 zile pe tot parcursul celor trei ani, cu fluctuații minore.

„Rezultatele înregistrate în sezonul estival 2024 demonstrează că eforturile noastre în promovarea destinației și în îmbunătățirea infrastructurii turistice au dat roade. Creșterile de peste 12% în numărul de turiști și de 3,5% în numărul de nopți de cazare reflectă interesul crescut atât al turiștilor români, cât și al celor străini. Felicit hotelierii, agenții economici și tot personalul din industria turismului pentru contribuția lor la aceste rezultate. Suntem încrezători că destinația Mamaia-Constanța va continua să atragă din ce în ce mai mulți vizitatori și că tendințele de creștere vor continua în anii următori.”, a declarat George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

OMD Mamaia-Constanța rămâne dedicată consolidării poziției sale de top pe litoralul românesc și preconizează că până la finalul anului 2024 cifrele vor continua să depășească rezultatele din 2023. Totodată, perspectivele pentru 2025 sunt promițătoare, cu un potențial de creștere și mai mare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Percheziții la samsari auto care au de dat aproape 3 milioane de lei statului

joi oct. 24 , 2024
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de […]

V-ar putea interesa și: