Numărul pacienților vindecați bate pasul pe loc, valoarea amenzilor crește

Niciun pacient din Constanța nu s-a mai vindecat de coronavirus în ultimele două zile, potrivit datelor furnizate de către Instituția Prefectului Constanța.

Bilanțul Covid-19 în data de 22 aprilie, la nivelul județului Constanța, este următorul: 117 persoane vindecate, 404 persoane aflate în carantină, respectiv 610 persoane aflate în izolare la domiciliu.

Numărul persoanelor vindecate nu a mai crescut de două zile. Pe 20 aprilie, era tot de 117. În data de 19 aprilie erau 109 persoane vindecate.

A crescut însă valoarea amenzilor.

De la intrarea în vigoare a ordonanțelor militare, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, 8.024 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.102.351 lei. Dintre acestea, 142 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 343.540 lei, din care 140, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanța Militară nr. 3.

Spre comparație, până pe 19 aprilie se aplicaseră amenzi de 10.219.263 lei.

În ultimele 24 de ore, au fost efectuate 3.587 de verificări cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse (măsuri de izolare, verificarea documentelor privind deplasarea sau libera circulație).

Totodată, în ultimele 24 de ore, polițiștii constănțeni au controlat 71 de societăți comerciale și PFA.

De asemenea, pentru verificarea măsurilor impuse prin Ordonanțele Militare în vigoare, 922 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.M.J. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța, Garda de Coastă, M.Ap.N.) au fost angrenate în județul Constanța, în ultimele 24 de ore.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

O primărie va oferi măști de protecție tuturor locuitorilor orașului

mie apr. 22 , 2020
Primăria Mangalia va oferi măști de protecție, gratuit, tuturor locuitorilor orașului, în contextul obligativității purtării acestui accesoriu, la nivel județean, dar și pe plan național, după data de 15 mai, conform declarațiilor președintelui României, Klaus Iohannis. „Până la Sărbătorile Pascale, am dat măști și mănuși vârstnicilor pentru că sunt cei […]

V-ar putea interesa și: