RIA Novosti, o agenție rusească de presă cu sediul în Moscova, deținută de stat, afirmă, sâmbătă, că peste 80 de polițiști de frontieră ucraineni de pe insula Șerpilor s-au predat și au fost duși la Sevastopol. Aceasta îl citează pe generalul-maior Mihail Yasnikov, comandantul adjunct al Flotei Mării Negre pentru logistică.
„Astăzi, un grup de 82 de militari de pe insula Zmeiny a fost transportat la Sevastopol cu remorcherul de salvare Șahtior, și-au depus armele și au decis să se întoarcă la familiile lor”, a declarat Yasnikov reporterilor.
Potrivit acestuia, marinarii Flotei Mării Negre au respectat decizia grănicerilor ucraineni. A fost amenajat un coridor sigur pentru ca aceștia să părăsească zona operațiunii.
„După ce au trecut prin proceduri legale pe termen scurt și au convenit cu partea ucraineană, militarii Forțelor Armate ale Ucrainei vor fi trimiși acasă în Ucraina cu autobuzele pregătite în aceste scopuri”, a spus Iasnikov.
Potrivit acestuia, armata ucraineană nu a cerut ajutor medical. „Dar dacă vor apărea, li se va acorda toată asistența necesară. Militarilor ucraineni li se oferă rații uscate și apă îmbuteliată pe toată perioada deplasării către destinația finală de pe teritoriul Ucrainei”, a spus Iasnikov.
Agenția postează și un video. Îl puteți vedea AICI.
Ria Novosti nu pomenșete deloc de cei 13 marinari care au murit, potrivit armatei ucrainene.
Serviciul de grăniceri al Ucrainei a anunțat, joi noapte, că Insula Șerpilor, aflată la 45 de km de țărmul României, a căzut în mâinile rușilor. Mica insulă ucraineană din Marea Neagră a fost capturată de forțele ruse, au declarat reprezentanții instituției, într-o declarație postată pe Facebook. Polițiștii au precizat că infrastructura de pe insulă a fost distrusă după un atac aerian și un bombardament de artilerie. Comunicațiile cu polițiștii de frontieră și cu forțele armate de pe insulă au fost întrerupte, potrivit postării.
Surse ucrainene spun că 13 militari care se aflau pe Insula Șepilor ar fi sfidat ordinele venit de pe o navă de război rusă și ar fi fost uciși.
Vă recomandăm și:
- Președintele Ucrainei: „Am nevoie de muniție, nu de o plimbare”
- Zelenski: „Forțele ruse au bombardat grădinițe. Ce fel de război este acesta împotriva copiilor?”
- Președintele Ucrainei: „Sute de soldați ruși au fost uciși. Suferim și noi pierderi”
- Rusia, singura țară care din Consiliul de Securitate al ONU care a respins prin veto încetarea războiului din Ucraina
- Președintele Zelenski: „Soarta Ucrainei este decisă chiar acum”