O biserică monument istoric, ctitorită cu ajutorul Regelui Carol I, a fost reabilitată cu fonduri europene

Primăria Mangalia, în parteneriat cu Parohia Mangalia 1, a finalizat proiectul de reabilitare şi restaurare a Bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, finanțat din fonduri europene.

Lăcaşul de cult, inclus în lista monumentelor istorice din judeţul Constanţa, a fost complet refăcut din punct de vedere structural şi arhitectural, ample intervenţii având loc asupra lucrărilor de conservare şi de protejare a edificiului religios, cu scopul punerii în valoare a acestuia. Investiţia a vizat reabilitarea faţadelor, a picturii murale exterioare şi interioare, consolidarea structurii de rezistenţă, sistematizarea curţii, refacerea împrejmuirii, reabilitarea tuturor instalaţiilor şi construirea unui lumânărar.

Lucrările asupra exteriorului clădirii s-au realizat în baza unor sondaje pentru stabilirea autenticităţii elementelor decorative, brâurilor, cornişelor şi a elementelor despărţitoare de registre orizontale, elemente specifice bisericilor ortodoxe.

La nivelul arhitecturii, lucrările au cuprins intervenţii asupra elementelor care alterau imaginea originară a interiorului edificiului religios, conservarea pardoselii mozaicate, lucrări de restaurare a componentelor artistice din interiorul bisericii, inclusiv de restaurare a profilului originar al brâului. Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a susţinut proiectul, imediat ce preoţii slujitori ai bisericii au semnalat problemele legate de rezistenţa clădirii şi stadiul de degradare a aşezământului religios.

„Acest proiect de suflet al tuturor locuitorilor Mangaliei a fost început în toamna anului 2019 şi am reuşit să-l finalizăm, după doi ani. A fost, de departe, cel mai complex proiect, întrucât este o clădire de patrimoniu istoric şi nu a fost uşor să găsim oameni specializaţi care să restaureze şi să execute lucrări de o asemenea anvergură. Toate problemele s-au rezolvat, iar în prezent, ne bucurăm, cu toţii, de un edificiu cultural-religios încărcat de istorie, un spaţiu religios cu o vechime de peste o sută de ani, care contribuie la promovarea identităţii noastre”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” are o vechime de 107 ani și a fost ctitorită cu sprijinul Regelui Carol I care, aflat în vizită la Mangalia, în anul 1914, a donat suma de 25.000 de lei pentru începerea lucrărilor. Construcţia bisericii a fost finalizată în anul 1929 şi a fost pictată în perioada 1964 – 1968, de către Gheorghe Răducanu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

LIDL, amendat pentru comercializarea fără autorizație a bijuteriilor de argint

joi dec. 23 , 2021
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii țări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint. Dat fiind că lanțul de magazine nu deține autorizație pentru comercializare a produselor din metale prețioase, […]
salarii lidl

V-ar putea interesa și: