O boală misterioasă a pus pe jar India. Pacienții manifestă crize de epilepsie, pierderi de memorie, anxietate și vomă

Guvernul indian a trimis o echipă medicală alcătuită din experţi de la Institutul Naţional de Virusologie, Centrul Naţional de Control al Bolilor şi Institutului de Ştiinţe Medicale al Indiilor în statul Andhra Pradesh, pentru a efectua o anchetă cu privire la o boală care a apărut sâmbătă într-un oraş din sudul Indiei, a ucis o persoană şi a afectat alte câteva sute – care continuau să sosească marţi la spitale – şi care provoacă convulsii, stări de rău şi dureri cronice, relatează AFP.

Potrivit unui raport publicat luni, boala poate cauza ”o criză de epilepsie de trei până la cinci minute, o pierdere a memoriei, anxietate, vomă, dureri de cap şi de spate”.

Peste 300 de persoane au fost internate la spitale în weekend, iar alte aproximativ 150 luni şi zecide persoane marţi, potrivit autorităţilor.

Majoritatea acestor persoane au fost externate şpi s-au putut întoarce acasă, însă un bărbat în vârstă de 45 de ani a murit duminică.

O echipă de experţi a analizat alimentele consumate în general, precum orez şi ulei de bucătărie, dar şi probe de sânge şi urină, fără să ajungă la vreun rezultat.

„Unii cred că este vorba despre o isterie în masă, dar nu este cazul”, a declarat medicul-şef al spitalului guvernamental din Eluru, A.S. Ram.

El dă asigurări că majoritatea persoanelor spitalizate a prezentat simptome reale.

„Majoritatea pacienţilor sosesc cu mici răni la cap sau cu un ochi vânăt, după ce au leșinat brusc. Însă, într-o oră sau două, majoritatea se simte mai bine”, a precizat el.

„Cu toate acestea, suntem incapabili să diagnosticăm ce provoacă aceste simptome”, subliniază medicul.

Potrivit autorităţilor locale, această boală – pentru moment necunoscută – nu se transmite de la o persoană la alta.

Un agent de poliţie, Kiran Kumar, care a leşinat luni în timp ce se afla în timpul programului, se declară „îngrozit” de faptul că a rămas semiconştient timp de peste două ore.

„Colegii mei mi-au spus că am strigat ceva înainte să mă prăbuşesc. M-am rănit la umărul drept, căzând pe drum”, povesteşte el.

India, dur afectată de pandemia covid-19, este a doua ţară cu cele mai multe contaminări din lume după Statele Unite şi înregistrează aproape zece milioane de cazuri.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cine sunt viitorii parlamentarii de Constanța. Surpriză: AUR, 2 senatori

mar dec. 8 , 2020
Potrivit calculelor realizate de partide, în Constanța se prefigurează o surpriză de proporții. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va avea doi senatori, fiind singurul partid din Constanța care reușește acest lucru, deși s-a clasat pe locul al patrulea. Redistribuirea voturilor în ajută. Celelalte care au trecut pragul vor avea numai […]

V-ar putea interesa și: