Un incident s-a petrecut ieri la Școala Viceamiral Ioan Murgescu din Valu lui Traian: o bucată de tencuială a căzut și a rănit un copil.
„Era un grup întreg de elevi când s-a prăbușit partea aceea de tencuială peste ei. A fost rănit numai un copil, dar ceilalți au fost foarte speriați.”, ne-a declarat o verișoară a copilului rănit.
Aceasta spune că reprezentanții școlii nu au notificat părinții și că nu li s-a vorbit pe un ton politicos.
„Având în vedere ca este vorba de minori, cadrele didactice trebuiau să notifice părinții, să țină copilul la școală și să cheme salvarea. Copilul a avut nevoie de suturi pentru rană, nu a fost chiar superficială.”, ne-a spus aceasta.
Cadrele didactice nu au sunat la 112, ci au trimis copilul, în starea în care se afla, pe jos.
„Avea amețeli și era în stare de șoc. A fost dus la spitalul județean ulterior de noi, de familie, unde a primit îngrijiri. Vrem să ne asigurăm că astfel de lucruri nu se mai întâmplă”, a mai spus sursa citată.