Claudiu Palaz, consilier județean PMP și fost prefect și vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, a lansat un nou atac dur la adresa lui Mihai Lupu, PNL, președintele CJC.
„Mihai Lupu este, la fiecare ședință de CJ, foarte aproape de a-și doborî propriul record de proiecte de hotărâri penale, inițiate ori din incompetență, ori din mârșăvie, ori din amândouă. După ce ne pune să plătim din buzunarul nostru cele 5 milioane de euro pierdute pentru că în trei ani nu a fost în stare să vadă că în loc de o extindere a Delfinariului este doar o groapă săpată, acum ne pune să plătim regește Direcția de Pază și vorbește de excedent când, de fapt, are datorii enorme la ANAF.”, spune Palaz.
Prin hotărârea nr 5/13.01.2023, Mihai Lupu a solicitat consilierilor județeni să voteze aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023 al Direcției de Pază a Județului Constanța, în cuantum de 15.812.309 lei, cu 3,5 milioane de lei mai mult că anul trecut. Și mai spune că să aprobăm și cheltuirea unui excedent în valoare de 1,6 milioane de lei, din 2022.
„Dar nu ne spune nicăieri, absolut nicăieri, că Direcția de Pază are o datorie de 7.378.528 lei la ANAF. Că și cum, ce nu știm nu ne omoară, nu-i așa, dle Lupu?! Și atunci, despre ce excedent vorbim? Cum justificați 3,5 milioane de lei în plus la bugetul Direcției de Pază? Ce măsuri luați să achitați datoria? Restructurări, soluții concrete? Sau tot din banii constănțenilor, să ne așteptăm la următoarea rectificare bugetară să ne cereți să acoperim datoriile și chiar să mărim salariile și sporurile celor de la Direcția de Pază?”, afirmă Palaz.
„Dle președinte (actual) al Consiliului Județean Constanța, modul în care vă comportați cu bugetul județului îmi amintește de celebrele faze din “Brigada Diverse”: “Noi, când găsim un portofel, un portmoneu…” și “una ție, una-două mie”. Ar fi de râs, dacă nu ne-ar costa. Pentru că, la dvs ne costă și râsul, nu numai incompetența.
P.S.: Dle Lupu, din ce în ce mai aproape sunteți, când echipa de PR vă pune cuvinte în gură, de momentul în care vorbiți de funie în casa spânzuratului. Nu ne spuneți nouă de contracte la limita legalității făcute de vechea administrație. Sau vă referiți la administrația Nicușor Constantinescu, cea pe care o urmați că model?”, conchis șeful PMP.
Completare 7 februarie. Punct de vedere Mihai Lupu
Mihai Lupu a publicat un punct de vedere referitor la acest caz pe pagina sa de Facebook. Îl publicăm mai jos.
„Un consilier județean care a ales ca scandalurile să-i definească întreaga „carieră politică”, uită adesea să ia în considerare consecințele acțiunilor sale. Este un maestru al minciunilor în mediul online, pe care le răspândește aproape zilnic.
Ieri a înfipt mâna adânc în buzunarul partidului din care, încă, face parte pentru că a dorit să-și vadă numele scris în câteva publicații din oraș cu scopul, evident, de a-i dezinforma pe constănțeni. Fără să dea un telefon la Consiliul Județean și fără să-l intereseze situația reală, Claudiu Iorga #Palaz a trimis către presă un comunicat în care recunoaște că a votat bugetul Direcției de Pază a Județului Constanța, fără să știe practic pentru ce a ridicat mâna în sala de ședințe.
Alarmat de situație, cel care a dormit, ani buni, pe banii statului în diverse funcții publice pozează acum într-o “victimă a sistemului”.
Situația este simplă și clară la Direcția de Pază a Județului Constanța și ar trebui să o cunoașteți domnule Palaz pentru că datează din anul 2016, anul în care deveneați vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.
Atunci, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Constanța, în mod eronat, a stabilit calitatea Direcției de Pază a Județului Constanța ca persoană impozabilă în materia TVA pentru serviciile prestate în beneficiul instituțiilor publice.
Întrucât serviciile au fost prestate în calitate de autoritate publică, Direcția este exclusă din sfera TVA, întrucât serviciile au fost prestate exclusiv în limitele atribuțiilor conferite de Consiliul Județean Constanța, acestea neputând fi prestate de un alt operator economic din sectorul privat cu obiect similar de activitate.
Îi reamintesc consilierului județean, că până la soluționarea definitivă a dosarului care a fost înregistrat ÎN ANUL 2017, prin care să se stabilească în mod cert dacă Direcția de Pază a Județului Constanța, datorează sumele de plată stabilite prin Decizia de impunere și prin deciziile subsecvente acesteia, referitoare la obligațiile fiscale, accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, instituția nu are datorii la bugetul de stat.
Îi propun domnului consilier județean să își canalizeze energia și priceperea pentru proiecte importante pentru constănțeni.”
OPINIA AUTORULUI
„Mihai Lupu, un domn pe care îl cunosc profesional de peste 20 de ani, care mi-a propus postul de purtător de cuvânt al CJ, după ce a câștigat alegerile, a făcut azi o mizerie care îl descalifică.
A scris că cei care au preluat comunicatul de presă trimis de Claudiu Palaz sunt plătiți de PMP. Cu bani grei.
Eu l-am publicat.
Claudiu Palaz poate să confirme nu numai că nu am luat bani niciodată de la el, dar că nici nu ne mai vorbim sau scriem de câțiva ani.
I-am mai publicat însă comunicate. Când îl acuza pe Mihai Lupu, i-am cerut și lui punctul de vedere.
Mihai Lupu este însă ipocrit. Nu spune că, recent, o instituție din subordinea sa a alocat contracte de peste 231.000 de lei presei. Pe ce criterii? Președintele CJC este dator să ne spună. Până atunci, ar trebui să se abțină din a face acuzații mincinoase.”
un fost lacatus mecanic de la Petro Midia care poarta o palarie cu mult mai mare fata de IQ-ul sau care este cat marimea de la pantofi (doar de la unul…) ?