O familie din Ucraina a intrat în România cu peste 1,6 milioane dolari ascunși în mașină

Peste 1,6 milioane de dolari și 50.000 de euro, precum și alte bunuri de lux au fost găsite în mașina unei familii din Ucraina care a intrat sâmbătă în România prin Vama Albița. Pentru că nu au fost declarate la controlul vamal, atât valuta, cât și bijuteriile, ceasurile și gențile au fost ridicate de autoritățile române, care au declanșat o anchetă în acest caz.

Potrivit oficialilor Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, doi soți din Ucraina s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița pe sensul de intrare în țară sâmbătă seara. Se aflau într-un autoturism Volkswagen Touareg, iar la controlul de frontieră nu au anunțat că ar deține bunuri de valoare. Cu toate acestea, polițiștii de frontieră și vameșii au decis să efectueze un control amănunțit asupra vehiculului.

„În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri și sume în valută nedeclarate, peste 1,6 milioane dolari și peste 50.000 de euro”, a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică.

Printre bunurile nedeclarate, polițiștii au găsit nouă ceasuri de lux, de diferite mărci, bijuterii, 24 de genți inscripționate cu denumiri ale unor firme recunoscute.

Interogați de autoritățile române, cei doi soți au oferit declarații contradictorii și nu au putut să justifice proveniența banilor. Au invocat că bagajele nu le-ar aparține și că nu ar fi știut ce se află în ele. Cei doi ucraineni nu au mai intrat în România, rămânând în Republica Moldova.

Având în vedere suma mare de bani nedeclarată la control, polițiștii de frontieră au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, care a declanșat o anchetă. Cazul a intrat și în atenția Serviciului Român de Informații.

Întreaga sumă de bani și bunurile au fost reținute de autoritățile române în vedere continuării cercetărilor.

Sursa: Libertatea.ro


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Starea drumurilor

lun mart. 14 , 2022
Iată care este starea drumurilor de pe raza DRDP Constanta în data de 14 martie, la ora 05.00. Starea partii carosabile CAROSABIL: uscat MASURI:In intervalul orar 17:00-05:00, DRDP Constanta a patrulat cu un numar total de 60 autoutilaje, astfel:SDN Constanta: S-a patrulat cu 14 autoutilaje pe: DN 2A, DN 22A, […]

V-ar putea interesa și: