Un accident în urmă căruia un copil de cinci ani a fost rănit a avut loc, vineri, în municipiul Constanța.
Polițiștii spun că, în jurul orei 16:00, o femeie, de 45 de ani, a condus un autoturism pe strada Călărași, din Constanța, dinspre bulevardul Tomis către bulevardul Al. Lăpușneanu, iar la intersecția cu strada Mihai Viteazu, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului ,,Oprire”, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani.
A rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor, în vârstă de 5 ani, pasager în al doilea autoturism.