La data de 8 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară în comuna Cumpăna, la locuința unei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de punere în circulație fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, în formă continuată.
Ca urmare a cercetărilor efectuate în dosar a reieșit că, începând cu anul 2021, persoana bănuită de comiterea infracțiunii, o femeie, de 42 de ani, ar fi comercializat produse susceptibile a fi contrafăcute, care aduc atingere unor mărci comerciale.
Anunțurile cu privire la vânzarea bunurilor respective erau postate, de către persoana bănuită, pe pagina proprie de pe o rețea de socializare.
„Cu ocazia efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 250 de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, parfumuri și genți, susceptibile a fi contrafăcute, care era destinate vânzării. De asemenea, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Cercetările în cauză sunt continuate, de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, în formă continuată.