În cursul serii de 10 iunie a.c., în jurul orei 21.00, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 17.00, o minoră, în vârstă de 3 ani, într-un moment în care ar fi fost lăsată nesupravegheată de către părinți, ar fi plecat de pe raza localității Saraiu, și nu a mai fost găsită.
De îndată, la nivelul I.P.J. Constanța s-au dispus măsurile de verificare a tuturor aspectelor sesizate, din acel moment fetița fiind căutată neîncetat.
Astfel, forțele de ordine implicate au verificat toate terenurile extravilane, imobilele persoanelor cunoscute de părinții minorei dar și clădirile dezafectate sau în construcție.
Au fost folosiți câinii de urmă, atât în fază inițială de cercetare la fața locului, cât și la verificările în teren, care au vizat eventualele trasee parcurse de minoră.
La căutări au participat peste 80 de forțe: polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, pompieri, jandarmi, dar și voluntari. Totodată, au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă.
Polițiștii au audiat martori, declarațiile acestora fiind verificate pentru a se stabili împrejurările dispariției.
În ciuda eforturilor depuse, din păcate, astăzi, 11 iunie, în jurul orei 11.00, fetița a fost găsită pe câmp, decedată, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de locul dispariției.
Neoficial, se pare că a fost mușcată de animalele sălbatice.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.