O manipulare cu iz PSD-ist

Cristi Hagi

Campania pentru aceste alegeri locale este una dintre cele mai murdare din câte am cunoscut. Era normal să fie așa, pentru că este pentru prima dată după mult, mult timp când nu mai avem un ”lider maximo” care să câștige alegerile fluierând, cu sprijinul cvasitotal al opoziției, ci o cursă reală.

Cu toți cei aproximativ 15 ani de presă în spate, încă mă mai miră unele atacuri ale susținătorilor PSD.

Într-un material recent al unui blogger constănțean, conducerii postului de televiziune Dobrogea TV, achiziționat de omul de afaceri Gabriel Comănescu vara trecută, i se reproșează că nu l-a mai invitat în emisiunea după ce a venit îmbrăcat cu un anumit tricou, prin care cerea demisia fostului prefect (care, culmea, fusese susținut de o anumită parte a PSD). Declarațiile fac parte dintr-un șir de argumente menite să demonstreze că se încearcă închiderea gurii jurnaliștilor. Vă vine să nu sau credeți, mesajul de final este că alegătorii trebuie să deschidă ochii și să aibă grijă cu cine votează (evident, se menționează și nume). Nu vi se pare a fi o mică manipulare cu iz pesedist?

Sunt contrariat și mâhnit de aceste alegații, pentru că persoana respectivă știe bine, de la mine, că nu i s-a interzis să mai apară la Dobrogea TV. Știe că eu decid pe cine invit și pe cine nu. Ba mai mult, îi spusesem de mai multe ori, o dată chiar cu câteva ore înainte de a scrie, că am fost rugat, de către o persoană din conducerea postului să îl chem într-o emisiune. Mi-a spus că oricum nu mai vine. Știind toate astea, te apuci și scrii că Gabriel Comănescu ar avea o legătură… Asta îl face, probabil, pe blogger să pară important, dar legătura cu realitatea nu există. Ar mai fi o explicație, dar refuz să o cred (deși sunt aproape convins că e reală).

Am mai spus-o aici și o repet: toți candidații la alegerile la Primăria Constanța sunt invitați în platoul Dobrogea TV. Toți! Unii au și venit deja și probabil că o să mai vină (Mihai Petre și Dumitru Bădrăgan), Florin Gheorghe va veni săptămâna viitoare, Claudiu Palaz a refuzat deschis, în două rânduri (deși în anii trecuți a fost în mai multe rânduri invitatul meu), iar actualul primar interimar, Decebal Făgădău, nu a mai răspuns solicitărilor în niciun fel. Nu putem obliga pe nimeni să ne treacă pragul, dar ușa este în continuare deschisă tuturor. Dobrogea TV vrea să fie o voce echidistantă și imparțială și reușește. Nu voi invita însă persoane care au un scop bine definit în această perioadă: să arunce cu lături într-un candidat sau altul. Vreau analize corecte, reci, în beneficiul telespectatorilor, care să aducă acea plus valoare necesară oricărui demers media. Și, pentru că veni vorba, vreau și de la candidați proiecte, o viziunea despre Constanța, nu numai atacuri la adversari.

Mi-am promis că nu voi scrie nimic rău despre colegii de breaslă, cu care împărțim aceeași pâine, mai dulce sau mai amară, dintr-o meserie mai grea decât pare. Vă spun numai atât. Ieri, Traian Băsescu i-a adus niște acuzații lui Vergil Chițac. Numai cine nu a dorit nu a putut afla reacția acestuia din urmă, care demonta practic tot ceea ce a spus ex-șeful statului. Cu toate acestea, în unele publicații punctul de vedere al amiralului nu a apărut. Pe blogger-ul care acuză Dobrogea TV de cenzură l-am întrebat chiar eu dacă dorește punctul de vedere al lui Vergil Chițac. Nu l-a dorit.

Sfatul meu pentru voi este să aveți grijă nu cu cine votați, ci să vă informați corect.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Avarie RAJA - trafic restricționat

sâm mart. 12 , 2016
Din cauza unei avarii survenite in aceasta dimineata pe colectorul de preluare a apelor menajere, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Nicolae Iorga din municipiul Constanta, societatea RAJA S.A. Constanţa a blocat astăzi, 12 martie 2016 – in intervalul 09,30 – 18,00, traficul rutier pe strada Nicolae Iorga, pe tronsonul delimitat de intersectiile cu […]

V-ar putea interesa și: