„Nu avem nicio datorie față de niciun furnizor”, spuneau, ieri, reprezentanții Guvernului României, într-o ședință publică.
Guvernul pune însă problema greșit. Ne lasă să înțelegem că e un lucru pozitiv faptul că nu are datorii. Nu este nimic pozitiv, ci ceva absolut normal.
Suntem în plină criză economică, iar multe companii, în specia cele românești, sunt pe buza prăpastiei sau chiar cu un picior în groapă. În astfel de vremuri, statul trebuie să ia măsuri pentru ca acest lucru să nu se întâmple, pentru binele său, al angajaților, al sistemului de sănătate și de educației, ba chiar și pentru proprii săi angajați.
Una din modalitățile prin care Guvernul României poate să ajute economia este simplă și poate fi aplicată imediat. Este vorba despre plata cu celeritate a facturilor pe care trebuie să le plătească. Nu la termen, ci cât mai repede. Mai mulți oameni de afaceri ne-au spus că este una din măsurile care trebuie luate obligatoriu pentru a mai debloca puțin economia și pentru a da o speranță de viitor. Cu acești bani, companiile își pot plăti la rândul lor furnizorii, pentru ca circuitul economic să nu se blocheze.
În prezent, o companie așteaptă între 30 și 90 de zile pentru plata unei facturi. Dar asta nu este tot. La perioada menționată se adaugă și perioada de executare a lucrării propriu-zise. Să luăm, de exemplu, cazul unei companii de construcții. Câștigă o licitație și se apucă de construit un drum, de pildă. Din ziua 1, compania suportă, din banii ei, toate cheltuielile, de la materiale la forța de muncă. Lucrarea poate dura, să spunem, 3 luni. Adăugați cele trei luni de așteptare și veți obține 180 de zile adică jumătate de an. Dacă luăm în considerare că băncile nu mai acordă, în această perioadă, linii de finanțare a activității, avem un tablou sumbru: falimentul unei industrii.
O altă problemă, la fel de importantă, este că, în 2019, statul român nu a acordat niciun leu pentru creșterea prețurilor din contract. Este vorba despre contractele care se întind pe o perioadă mai mare de doi ani. Potrivit caietelor de investiții, valoarea acestora se indexează cu rata inflației. Statul „uită” acest lucru. Pe lângă rata inflației, se adaugă creșteri mult mai sufocante de prețuri. Ne referim aici la creșterea materiei prime și a utilităților. Gândiți-vă cât costa motorina acum trei ani și cât e acum, cât era curentul, cât de mult a crescut prețul materialelor de construcții, de pildă. În plus, se adaugă creșterea costului cu angajații, care nu este deloc de neglijat. Colac peste pupăză, luați în calcul și creșterea euro în tot acest timp! Toate acestea duc la costuri împovărătoare pentru firmele românești, pe care statul le ignoră!
Prima consecință: nu se mai pot face lucrări de calitate, pentru că o lucrare de calitate costă. A doua: majoritatea lucrărilor se vor bloca, firmele vor da faliment, oamenii vor ajunge în șomaj, statul va trebui să achite șomajul și asigurările sociale. Toată lumea va pierde pentru că nu se respectă legea.
Dacă e de bună credință și dacă vrea să salveze ce se mai poate salva din economia românească, statul trebuie să ia rapid aceste două măsuri.
