O navă care transporta cereale din Ucraina, lovită de o rachetă rusească în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României

Sursă foto: News.ro

O navă civilă obişnuită, care avea o încărcătură de grâu destinată Egiptului, a fost lovită de o rachetă rusească imediat ce a părăsit apele teritoriale ucrainene, a anunţat joi preşedintele Volodimir Zelenski, care precizează că aşteaptă „cu interes” reacţiile internaţionale, relatează News.ro.

Conform primelor informaţii, nu există, din fericire, victime, a declarat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe X.

Nava a contactat Garda de Coastă Română. Ce a solicitat

Autoritățile române au venit cu noi precizări referitoare la nava comercială ucraineană lovită de o rachetă rusească în Marea Neagră, în apropierea apelor României.

Nava a transmis Gărzii de Coastă Române că la bord a avut loc o explozie şi a cerut schimbarea rutei către Constanţa, pentru a evalua efectele. În momentul respectiv nava era în afara apelor teritoriale ale ţării noastre, la 55 de kilometri de localitatea Sf. Gheorghe.

Comandantul navei nu a solicitat asistenţă României și nu a fost necesar ca autorităţile să intervină pentru salvarea de vieţi.

„În noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., comandantul unei nave civile, sub pavilion străin, aflată în afara apelor teritoriale ale ţării noastre, dar în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine (aproximativ 55 de km) de localitatea Sf. Gheorghe, fiind în marş de la Cernomorsk (Ucraina) către Istanbul (Turcia) a transmis un mesaj radio prin care informa că la bordul navei a avut loc o explozie. Comandantul navei a solicitat schimbarea rutei de navigaţie către Constanţa în vederea evaluării efectelor”, a transmis joi seară Garda de Coastă, potrivit News.ro.

Sursa citată a precizat că nava maritimă de supraveghere MAI 0201, aflată în misiune de patrulare şi supraveghere a zonei de responsabilitate, a fost trimisă în apropierea navei care a transmis mesajul, în coordonare directă cu Autoritatea Navală Română, în vederea acordării asistentei în caz de necesitate.

„Nava Poliţiei de Frontieră a ajuns în apropierea navei. În urma relaţionării cu comandantul, acesta nu a solicitat asistenţă. Până în acest moment nu a fost necesară intervenţia poliţiştilor de frontieră pentru salvarea de vieţi omeneşti pe mare în acest caz”, a mai transmis Garda de Coastă.

Nava, lovită în apropierea României, afirmă oficiali ucraineni

O sursă din sectorul maritim a susţinut într-o declaraţie acordată agenţiei de presă Reuters că nava a fost lovită în timpul nopţii în „apele româneşti” lângă o gură de vărsare a Dunării în Marea Neagră, în timp ce un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a spus că nava se afla în „zona economică maritimă” a României.

Nu este clar dacă aceste declaraţii se referă la apele teritoriale româneşti sau la zona economică exclusivă a României în Marea Neagră, notează Agerpres.

Ce spune Autoritatea Navală Română

Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Navale Române, Irina Puşcaşu, a precizat între timp agenţiei Reuters că nava cu cereale despre care Ucraina afirmă că a fost lovită de o rachetă rusească în timpul nopţii nu se afla în apele teritoriale ale României.

„Tot ce vă pot spune despre respectiva navă este că nu se afla la acel moment în apele noastre teritoriale”, a declarat purtătoarea de cuvânt. De asemenea, „nu ne-a fost solicitată niciun fel de asistenţă”, a adăugat Irina Puşcaşu.

Ce se știe despre navă

Potrivit companiei britanice de securitate maritimă Ambrey, nava vrachier sub pavilion Saint Kitts şi Nevis plecase din portul ucrainean Ciornomorsk, a fost lovită de o rachetă lansată de Rusia şi a suferit avarii la babord, inclusiv la una dintre cale şi la o macara.

Ce spune Zelenski

„Vom continua să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne proteja porturile, Marea Neagră şi pentru a furniza alimente pe piaţa mondială. Aceasta este o prioritate reală pentru Ucraina – protejarea vieţilor, şi ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare ţară”, arată Zelenski. „Grâul şi securitatea alimentară nu ar trebui să fie niciodată o ţintă pentru rachete”, spune preşedintele ucrainean.

„Aşteptăm cu interes răspunsul lumii”, a menţionat Zelenski.

„Ucraina este unul dintre principalii contributori mondiali la securitatea alimentară. Stabilitatea internă şi mijloacele de subzistenţă a zeci de ţări din diferite părţi ale lumii depind de funcţionarea normală şi neîntreruptă a coridorului nostru de export alimentar. (…) Livrările noastre de alimente către ţările din Africa şi Orientul Mijlociu sunt esenţiale”, afirmă Zelenski în postarea de pe X.

La rândul său, ministrul de externe ucrainean Andrii Sybiha‎ a calificat incidentul drept „un atac cinic asupra libertăţii de navigaţie şi securităţii alimentare globale”.

Rusia nu a comentat imediat relatările despre lovirea respectivei nave. Nici societatea care operează nava, compania greacă VRS Maritime Services, nu a putut fi contactată imediat pentru clarificări, notează Reuters.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “O navă care transporta cereale din Ucraina, lovită de o rachetă rusească în Marea Neagră, în zona economică exclusivă a României

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un român care a vândut două terenuri, obligat să plătească TVA

joi sept. 12 , 2024
Un român care a vândut terenuri în 2022 a fost verificat de ANAF pentru că nu a plătit TVA, conform unui document al instituției, consultat de HotNews.ro, referitor la situația controalelor din luna mai 2024. „Persoana fizică a desfășurat de o manieră independentă operațiuni economice cu caracter comercial care reprezintă […]
bani

V-ar putea interesa și: