O navă plină cu migranți a fost descoperită de Poliția de Frontieră în dreptul localității Vama Veche, vineri dimineață.
„A fost identificată o nava cu migranți, la aproximativ 30 mile est de Vama Veche. Acum este adusă în portul Constanța.”, au declarat reprezentanții instituției.
„Sunt aproximativ 70 de persoane. Au venit cu o ambarcațiune turcească. Au fost descoperiți de o navă românească de patrulare azi noapte în jurul orei 00.00. Era foarte aglomerată și nu aveau mijloace suficiente de siguranță.”, spun reprezentanții Gărzii de Coastă.
Detalii oferă mai jos Andrei Ene, purtător de cuvânt al instituției.
Ambarcațiunea cu care au venit este de lemn.
COMPLETARE. Iată ce spune Garda de Coastă despre caz:
„În data 19.08.2022, în jurul orei 01.00, poliţiştii de frontieră aflați pe nava MAI 0201, aflată în misiune, au detectat o ambarcaţiune suspectă în Marea Neagră, la aproximativ 28 mile marine est de localitatea Vama Veche, la frontiera maritimă, navigând din apele internaționale spre țărmul României.
Ambarcaţiunea avea la bord mai multe persoane, fiind supraîncărcată și fără mijloace de salvare. Acestea au transmis mesaje de ajutor și imediat s-a declanșat o acţiune de tip SAR (Search and Rescue), oferind sprijin şi asistenţă navei aflate în pericol.
Drept urmare, nava de patrulare împreună cu o altă ambarcațiune rapidă, ambele din cadrul Gărzii de Coastă, însoțiți de o navă ARSVOM au escortat barca suspectă spre Portul Constanța.
Din primele verificări a reieşit faptul că la bordul se aflau aproximativ 80 de persoane ale căror naționalități urmează să fie stabilite.
Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.„
Au intervenit pentru remorcaj două nave, SAR Artemis de la ARSVOM și o navă a Gărzii de Coastă
Sursa foto: Jandarmeria Constanța