Accident de navigaţie în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române (ANR) este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat.
„Alerta a fost primită în jurul orei 4.00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM, SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106.”, a anunțat ANR.
Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost imediat alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti.
„Nava scufundată, Mohammed Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de ofiţerii MRCC. În acest moment se continuă eforturile pentru căutare celorlalţi 3 membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană.”, a precizat sursa citată.
Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabilii cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.
Elicopter al Forțelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare
Un elicopter IAR 330 Puma, din dotarea Forțelor Aeriene Române, execută sâmbătă, 18 mai, o misiune de căutare pe mare a posibililor supraviețuitori ai echipajului navei scufundate, în această dimineață, în Marea Neagră.
La solicitarea Autorității Navale Române, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziție, în regim de urgență, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităților române depuse pentru căutarea și salvarea celor trei marinari dați dispăruți în dimineața acestei zile, ca urmare a scufundării navei Mohammad Z, pavilion Tanzania, în apropiere de Sfântu Gheorghe.
Elicopterul a decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu în jurul orei 15:40, având la bord personal specializat pentru misiunile de căutare-salvare pe mare.
COMPLETARE ora 21.40. „Pentru moment căutările celor dispăruți au fost oprite, urmând a se relua mâine dimineață.”, a anunțat ARSVOM.