Turiștii care merg în stațiunile românești de la Marea Neagră în perioada 1-30 septembrie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 45 de lei pe noapte, adică aproximativ costul unei fripturi la un restaurant. Prețul este valabil prin programul „Litoralul pentru toți”, aflat la a 37-a ediție și lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Programul se adresează tuturor turiștilor care doresc să viziteze litoralul românesc în perioada 1 septembrie – 30 septembrie, beneficiind astfel de tarife cu până la 65% mai mici faţă de cele din vârful de sezon.
Aflat la a 37-a editie, programul special „Litoralul pentru Toţi” prezintă același interes din partea turiștilor, ca și acum 18 ani, când a fost lansat, fiind singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.
Până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor, cât și direct de către hoteluri.
Chiar dacă în acest an sezonul estival a început mai târziu, iar costurile de operare s-au majorat cu 25%, pentru a veni în sprijinul turiştilor majoritatea hotelurilor care s-au înscris în program mențin aceleași tarife nemodificate de 8 ani. La fel ca anul trecut, sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.
„Ne aflăm într-un an deosebit de greu pentru turismul românesc, acest sector de activitate fiind cel mai afectat în urma apariției pandemiei de SARS-CoV-2 în țara noastră. A trebuit să facem față nenumăratelor provocări și schimbări, deloc ușoare, pe care apariția noului coronavirus le-a impus, fiecare operator din turism făcând eforturi deosebite pentru ca toți turiștii să se simtă în siguranță și să se bucure cu adevărat de vacanță, în pofida restricțiilor. Astfel, la sfârșitul unui sezon dificil, considerăm că avem obligația de a face toate eforturile pentru a prelungi sezonul estival, oferind turiștilor oportunitatea să petreaca un sejur la malul Mării Negre”, a declarat Dragoș Răducan, Prim-Vicepreședintele Executiv FPTR.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legala la nivel de ramură, atestată prin hotărâre de instanță, având în componență un numar de 5.344 de societati comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, reprezentând 37% din forța de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro și gestionand, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.