O persoană a murit după ce două camioane de mare tonaj s-au lovit pe Autostrada 1

Două camioane de mare tonaj a fost implicate într-un accident rutier produs miercuri dimineaţă pe autostrada Bucureşti – Piteşti. În urma impactului, o persoană a murit, iar o parte din încărcătura din unul dintre camioane a ajuns pe carosabil.

Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu, accidentul a avut loc la kilometrul 21 al autostrăzii, pe sensul de mers către Bucureşti. 

„Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, una dintre acestea fiind inconştientă. Este vorba despre un pasager care se afla într-unul dintre camioane. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ şi SMURD care au început manevrele de resuscitare.  Din nefericire, a fost declarat decesul bărbatului”, transmite ISU Giurgiu.

 A doua persoană implicată în accident – şoferul unuia dintre TIR-uri – este rănită, primind îngrijiri la faţa locului de la paramedicii SMURD.  

Bucăţi din caroseria celor două camioane, dar şi o parte din încărcătura unuia dinte ele au ajuns pe şosea.

Pompierii au acţionat pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Incidența de ieri și de azi. Unde crește, unde scade

mie iun. 2 , 2021
Incidența cazurilor de coronavirus a scăzut din nou în municipiul Constanța, până la 0,24 cazuri la mia de locuitori, ceea ce înseamnă 74 cazuri active. Ieri era 0,26. O creștere ușoară se înregistrează în Mangalia, de la 0,3 la 0,32. În Eforie mai este un singur caz confirmat de coronavirus […]

V-ar putea interesa și: