Vineri, 28 august a.c., micuţii din Centrul de Plasament „Antonio” au primit în dar, din partea tinerilor social – democraţi constănţeni, o zi de neuitat.
De ani buni, aceştia primesc periodic vizita tinerilor social – democraţi, de care îi leagă o frumoasă prietenie. Nici de această dată, TSD-iştii nu i-au uitat pe micuţi. Într-o însorită după-amiază de vară, vineri, prichindeii din Centrul de Plasament „Antonio” au primit u cadou din partea Organizaţiei de Tineret a PSD Constanţa.
Pentru început, aceştia au beneficiat de acces și activități concepute pentru ei în cadrul parcului acvatic din Eforie. Copiii au rămas cu amintirea jocurilor și a prieteniilor legate in parcul acvatic. La finalul vizitei, copiii, însoţiţi de tinerii social – democraţi, au luat masa într-un restaurant din Eforie.
” Este un moment emoționant pentru noi. Astâzi ne-am reunit în familie. Sunt copii pe care i-am văzut crescând și la care ținem foarte mult. Am vrut să le oferim o zi de neuitat acestor copii pentru care un zâmbet și o îmbrățișare caldă au valori nemăsurate. Vom fi alături de ei întotdeauna. ” a declarat Costin Răsăuţeanu, preşedintele TSD Constanţa.
Acţiunea „Părinte, pentru o zi”, parte a programului „TSD, pentru responsabilitate socială” îşi propune să aducă zâmbetul pe chipurile unor copii, pentru care cuvântul „familie” nu are nicio semnificaţie. Tinerii social-democrați sunt alături de ei, îi îndrumă și îi îndeamnă cu fiecare ocazie spre formare profesională și educație.