OFICIAL: Nu se oprește circulația între orașe. Atenție, distribuirea știrilor false se pedepsește cu închisoare

Vineri dimineața a circulat, pe rețelele de socializare, un document potrivit căruia Guvernul Românei vrea să instituie restricții drastice de circulație.

Mai multe ziare centrale, dar și bloguri, au preluat informația.

„EXCLUSIV | Documentul propus prin care se vor limita deplasările: ai voie să pleci din casă doar la muncă, la cumpărături ori la consult medical”, titra unul dintre ele.

Totul este FALS.

„Ca urmare a răspândirii a acestui document intitulat “Hotărârea nr.14 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”, pe canalele de social media și WhatsApp, Grupul de Comunicare Strategică vă informează că informațiile prezentate sunt false. Ne delimităm ferm de informațiile regăsite în această postare și nu încurajăm astfel de abordări generatoare de panică în rândul comunităților.”, se arată într-un comunicat oficial al Grupului de Comunicare Strategică.

Grupul reamintește că distribuirea știrilor false constituie infracțiune și se pedepsește, conform art. 404 Cod Penal, cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Grupul de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României a făcut și câteva precizări referitoare la publicarea acestui document:

  1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific, organism în subordinea CNSSU.
  2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU.
  3. Hotărârile Grupului de suport tehnico-științific au caracter de propunere către CNSSU, doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-științific.
  4. La nivelul Grupului de suport tehnico-științific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evoluția răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeași problematică.
  5. Atenționăm asupra faptului că în documentul dat publicității NU este menționată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest lucru demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea imediată, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la răspândirea noului coronavirus (COVID-19).

Comunicatul oficial poate fi citit AICI.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Centru de testare de tip „drive-through” pentru coronavirus în New York

vin mart. 20 , 2020
Primul centru de testare pentru coronavirus de tip „drive-through” din oraşul New York s-a deschis în districtul Staten Island, informează vineri DPA. Testarea se face direct din mașină. Testul presupune realizarea unui exudat nazal. Potrivit experţilor, procesul poate fi invaziv şi incomod, dar este totodată simplu şi rapid. Persoanele cu […]

V-ar putea interesa și: