Compania Oil Terminal, la care statul român are 60%, a primit aprobarea Ministerului Energiei pentru a începe negocierile cu omul clujean de afaceri Iulian Dascălu în vederea unui proiect mamut de 815 mil. euro de regenerare urbană în Constanţa. Aceasta urmează să fie una dintre cele mai mari investiţii în Constanţa în ultimii ani şi cea mai mare asociere dintre o companie de stat şi un antreprenor, scrie Ziarul Financiar.
Informaţiile sunt publicate în scrisoarea de intenţie cu privire la începerea acestui proiect, care a primit pe 2 martie aprobarea acţionarilor Oil Terminal. Potrivit scrisorii, terenul este proprietatea Oil Terminal, iar dezvoltatorul este Iulius Real Estate, care va asigura dezvoltarea din surse proprii şi atrase pentru dezvoltarea acestui proiect.
„Valoarea estimată a profitului ce urmează a fi obţinut în primii 15 ani de funcţionarea va fi detaliată ulterior”, reiese din scrisoare.
Astfel, potrivit unui note a Oil Terminal din 27 ianuarie, publicată pe site-ul companiei, pe terenul de 38 de hectare ar urma să se construiască „hoteluri, spaţii de birouri pentru sectoarele privat şi public, spaţii de retail şi logistică, sisteme de soluţii integrate de imobile compuse din spaţii de birouri, comerciale şi locuinţe de tip condominiu, săli de conferinţe, săli de practicarea sporturilor de performanţă şi de masă, spaţii recreaţionale, spaţii verzi, parcări”.
În ceea ce priveşte sectorul rezidenţial, proiectul vizează „construirea de ansambluri de locuinţe, inclusiv locuinţe prin integrarea tehnologiilor inovatoare de producere a energiei verzi din resurse regenerabile (energia solară)”.
La capitolul „investiţii în sectorul producţiei de energie electrică din surse regenerabile”, se iau în vizor construirea unui parc fotovoltaic, respectiv soluţii de integrare de tehnologii inovatoare de producere a energiei verzi din energie solară.
Joi, acţionarii Oil Terminal (simbol bursier OIL), operator portuar controlat de statul român prin Ministerul Energiei, au aprobat demararea procedurilor de negociere cu Iulius Real Estate „în vederea constituirii unui parteneriat pentru valorificarea unui teren” de 38 de hectare din Constanţa, ca urmare a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, reiese dintr-un raport publicat joi la Bursa de Valori Bucureşti.
Dezolatorul imobiliar Iulius Real Estate este controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, cel mai mare proprietar de malluri din România.
Spre finele şedinţei de tranzacţionare din 2 martie, acţiunile OIL pierdeau 5,5% la BVB, pe un rulaj de aproape 40.000 de lei. Dinamica acţiunilor din 2023 este de minus 14%, compania crescând cu 25% în ultimele 12 luni, pe fondul unor tranzacţii de 3,5 milioane de lei.
Oil Terminal are o capitalizare de circa 80 de milioane de lei şi este deţinută în proporţie de circa 60% de statul român, urmat de Andrei-Sebastian Dumitrescu, cu o participaţie de 17,4%.
Director general al Oil Terminal este Sorin Ciutureanu.
Iată o nouă nuvela din serialul investițiilor imobiliaro-fantastice aflată sub lozinca ” țara piere si baba se piaptănă „.
Subiectul nuvelei este … ce ? … ” regenerare urbană ” ?
Câtă măiestrie de condei, cât conținut pompos, cât fumigen de creier încins.
Lăsând gluma la o parte, municipiul Constanța arată jalnic și oriunde te duci vezi cum mizeria pune stăpânire pe el.
Nu ar fi mai bine ca investițiile să fie folosite pentru a-l face în primul rand mai primitor și mai curat și după aceea de a-l moderniza ?
Am ajuns, după aproape 70 de ani să îmi fie rușine că m-am născut și trăiesc în acest oraș.
În ritmul în care se schimba lucrurile în bine, oare mai apuc să mă plimb cu zâmbetul pe buze pe străzile Constanței?