În perioada 2-6 aprilie 2018, pentru prima dată, Constanța va fi gazda celui mai important eveniment al anului pentru iubitorii limbii lui Shakespeare – Olimpiada națională de limba engleză.
Competiția va reuni peste 300 de elevi din toată țara alături de 44 de profesori însoțitori şi 37 de membri ai Comisiei centrale. Programul olimpiadei debutează în data de 2 aprilie cu festivitatea de deschidere, la ora 18.00, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”.
Concursul propriu-zis se derulează în două zile:
- 3 aprilie 2018, la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, vor avea loc probele scrise: Use of English, 10.00 – 11.30 și proba integrată (Integrated Skills) – în intervalul orar, 12.30-14.00 – elementul de noutate a ediției de anul acesta. În conformitate cu Regulamentul Olimpiadei de limba engleză, proba integrată presupune înțelegerea unui text audio şi elaborarea unui eseu pe baza suportului audio-video.
- 4 aprilie 2018, proba orală va avea loc la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”.
Olimpiada de limba engleză se va încheia joi, 5 aprilie, cu festivitatea de premiere, programată pentru intervalul orar 19.30-20.30.
Pentru elevi, au fost pregătite activități recreative și de socializare, astfel: vizita în Centrul Vechi – Piața Ovidiu, Muzeul de Istorie, Acvariu/Planetariu, Delfinariu. Elevii participanți la Olimpiada națională vor fi însoțiți de elevi voluntari constănțeni – care vor fi gazdele olimpicilor naționali.
Mai multe informații, site-ul olimpiadei: https://sites.google.com/site/onle2018constanta.