Valea Prahovei și în această vacanță? Răspunsul a venit repede: nu. Am decis să încercăm zone pe care, din păcate, spun acum, nu le-am vizitat atât de des. Am ales Oltenia, iar punctul de cazare a fost orașul Horezu.
În ciuda a două autostrăzi și a Waze-ului care spunea că ajungem în cinci ore și jumătate, am făcut aproape șapte. Centura Bucureștiului este întotdeauna o loterie la care pierzi, iar Dealul Negru a semănat cu stațiunea Mamaia pe timp de vară: s-a circulat bară la bară.
În Horezu nu ai multe opțiuni de cazare și nici prea multe de masă. Poți găsi însă fără probleme pensiuni decente (300 de lei pe noapte pentru o cameră de două persoane) și restaurante (de fapt, am încercat unul singur și nu am mai plecat de acolo) cu mâncare excelentă, la prețuri mai mici decât cele din Constanța.
Zona este deosebit de ofertantă atât pentru toate tipurile de turism.
Am început cu o vizită la mănăstire Arnota, situată la circa 800 de metri altitudine, la care ajungi pe un drum îngust, pietruit pe vreo trei kilometri. Este monument istoric și inclus pe lista monumentelor arhitectonice de importanța națională. A fost una din cele mai plăcute surprize ale vacanței. În trecut, aici funcționa o închisoare pentru lumea mai bună, nu pentru deținuții de drept comun, apoi a fost o mănăstire de călugări, dar aici erau trimiși cei care trebuia să ispășească o pedeapsă. De câțiva ani viețuiesc aici 12 maici, conduse de maica Ambrozia, peste care au trecut aproape cinci decenii de viață, dar care are o energie ca la 20 de ani, o împăcare sufletească specifică celor care sunt obișnuiți să facă fapte bune.
Recomandare: Comorile Dobrogei: cetatea Histria, lupte de gladiatori și o biserică îngropată. Excursie de o zi FOTO VIDEO
Biserica și clădirile sunt reabilitate. Totul strălucește de curățenie și e plin de flori, pe pământ și la balcoane, de parcă ai fi într-un sătuc idilic din Austria. S-au investit aici peste un milion de euro, din fonduri europene, și asta chiar se vede.
În general se consideră că biserica a fost fondată în 1637, data actului de donație în care se precizează că a fost „făcută și întemeiată” de Matei Basarab. Or, această afirmație este contrazisă de inscripția de pe cățuia de argint oferită în 1622, care atesta că mănăstirea exista deja la acea dată.
Punctul principal de atracție este mormântul lui Matei Basarab, domnul Țării Românești între 1632 și 1654. La căpătâiul său scrie că a fost „înțelept, îndurător și milostiv”, „niciodată biruit, ci biruitor”, „învingător prea slăvit, dușmanilor înfricoșat, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale”. Oare despre câți politicieni de acum se poate spune asta?
Matei Basarab a fost cel care a adus o contribuție majoră în înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă. Tot el a introdus prima legislație scrisă, „Pravila mică” (tipărită la mănăstirea Govora, 1640). A creat și o armată de circa 40.000 de ostași.
Mănăstirea are și un mic muzeu, foarte frumos, în care puteți admira obiecte de culte găsite și restaurate cu mare grijă, dar și o fotografie în mărime naturală, bine iluminată, a catapetezmei originale, care se află acum într-un muzeu din București.
La magazinul mănăstirii puteți cumpăra, pe lângă cărți de rugăciuni și hagiografii, produse naturale: siropuri de trandafir, gemuri de afine fără zahăr, dulcețuri de mai multe feluri, vin de coacăze (trebuie să fiți atenți când îl consumați, ca să nu aveți dureri de cap a doua zi), miere de mai multe tipuri. Vă și puteți caza acolo, dacă doriți să fiți cu un pas mai aproape de rai, căci asta se spune despre Arnota.
Să nu uit: priveliștea este absolut senzațională.
La poalele muntelui, în comuna Costești, se află mănăstirea Bistrița, atestată de încă din 1494. Aici se află moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, trecut la cele veșnice în noiembrie 842, în Constantinopol, al cărui trup nu a putrezit niciodată. Locul este plin de credincioși care vin și se roagă, pentru că se spune că moaștele ar vindeca bolile trupești și sufletești. Legenda spune că moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un turc cu aur. Turcul bănuia că va lua o sumă importantă echivalentă cu greutatea lor. Însă dragostea banului față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler, într-adevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu pune galbenii talerul se echilibrează la o sumă mică. Acest lucru face ca turcul să exclame: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage”.
Nu știu dacă moaștele fac minuni, dar dacă vreți să vedeți o adevărată minune, de data aceasta naturală, aveți la o aruncătură de băț cheile Bistriței. Sunt cele mai înguste chei de calcar din ţara noastră și se află în cel mai mic parc naţional din România – Buila – Vânturariţa. Sunt 22 de peşteri aici, cele mai cunoscute fiind Peştera Liliecilor şi Peştera Urşilor. Se poate urca la ele. Cheile Bistriţei sunt pline de grote, de zeci şi sute de mii de ani.
Din Horezu faceți puțin peste o oră, cu mașina, până în Târgu Jiu. Merită cu prisosință să ajungeți pentru a admira operele lui Brâncuși. Drumul vă va duce întâi la parcul unde se află Coloana Infinitului. Gardienii aflați în zonă ne-au spus că putem intra pe iarbă, pentru a o admira și de aproape. La circa 20 de minute de merse pe jos se află și parcul unde veți descoperi Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Pare cumva incredibil că în acest loc, din sudul României, o țară aflată la marginea Europei, poți vedea lucrările unui din cei mai importanți artiști ai lumii. Și ce gust amar îți lasă decizia statului comunist, care, atunci când Brâncuși s-a oferit să îi doneze creația, a refuzat. Comisie din care făcea parte și George Călinescu. Am văzut și atelierul lui Brâncuși din centrul Parisului, unde vin oameni din întreaga lume, să se uite, să deseneze, să se inspire. Din această privință însă, Târgu Jiu este peste Paris. Din păcate, nu atrage și străinii care admiră arta lui Constantin Brâncuși.
Unde pe drumul dintre Horezu și Târgu Jiu se află orașul Novaci. E locul unde începe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, care traversează munții Parâng și ajunge până în Sebeș. Crestele Parângului erau albe de zăpadă. De înțeles, deci, că Transalpina era închisă. Cel mai înalt punct al său este în Pasul Urdele, la 2.145 de metri. Drumul era însă deschis până la Rânca și este absolut senzațional. I se mai spune „Drumul Regelui”, pentru că a fost dorința lui Carol al II-lea să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania. La inaugurarea drumului, în anul 1939, a participat el însuși, de viitorul rege Mihai I, precum și primul-ministru Gheorghe Tătărescu. Carol a parcurs întregul traseu la bordul unei mașini de teren.
Recomandare: Rimetea, satul secuilor unde soarele răsare de două ori pe zi
Peisajele sunt de poveste și te fac să te întrebi care drum e mai frumos, Transalpina sau Transfăgărășan? Cred că răspunsul corect este: „Ambele!” 😊
La Rânca găsiți restaurante unde puteți lua masa sau admira peisajul la o cafea. Fiind la altitudine, e însă sensibil mai frig decât la Novaci.
În Oltenia veți învăța și un cuvânt pe care probabil nu îl știați: culă. Așa cum transilvănenii aveau biserici fortificate, oltenii aveau aceste cule. Cula este un tip de construcție semifortificată, specifică secolelor XVIII și XIX, răspândită în întregul spațiu balcanic. În România se întâlnesc cu precădere aici. Erau construite și locuite de boieri, cu scopul de a se apăra de invaziile întreprinse de cetele de cârjali, tâlhari turci din Vidin. Parterul are o ușă scundă, nu are geamuri, dar are în schimb în beci pereți groși și metereze de unde se putea trage cu arma.
În satul Măldărești, la circa 5 minute de mers cu mașina de Horezu, veți găsi două din cele mai frumoase cule din România. Prima este cula Greceanu, cea mai veche din țară. A fost ridicată pe la 1517, pe locul altei construcții mai vechi, de boierul Gheorghe Măldărescu și soția sa, Eva. Erau cei mai bogați oameni din Oltenia, se spune că stăpâneau pământuri de la Dunăre până la munți.
Tradiţia care perpetuează legende şi poveşti plasează începuturile acestei cule chiar în vremea lui Mihai Viteazul, când un căpitan al acestuia de prin părţile locului, Tudor Maldăr, a fost luat prizonier de către tătari în Moldova în luptele purtate de slăvitul domnitor împotriva lui Simion Movilă şi dus în captivitate în stepele asiatice pentru a fi executat. Numai că, tânăr fiind şi chipeş, fata hanului, Muhibe, se îndrăgosteşte de el şi tinerii decid să fugă împreună pentru a scăpa de furia şi răzbunarea temutului han. Se spune că locul în care s-au oprit a fost vatra Măldăreştilor, unde cei doi au ridicat din temelii această culă şi unde au trăit fericiţi alături de cei şapte copii până la sfârşitul vieţii. Cert este însă că documentele conservă amănunte despre urmaşii lor abia pe la începutul secolului al XIX-lea, când se menţionează că această culă ar fi fost fie reclădită, fie ridicată din temelii de „jupan Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa ego Eva”. De această jupâniţă Eva este legat un alt episod întunecat din trecutul familiei. Rămasă singură la anii ai bătrâneţii şi aflându-se că este moştenitoarea unei averi însemnate (se spune că numele de Măldărescu provine de la faptul că deţineau maldăre de bani!), într-o noapte ploioasă, brăzdată de tunete şi fulgere, a căzut pradă hoţilor. Încercând să fugă printr-o ieşire secretă a fost zărită de unul dintre răufăcători şi ucisă pentru că nu a dezvăluit locul unde-şi avea tăinuite comorile. (Mai multe AICI).
Peste drum de ea se află Cula Duca şi Casa memorială I.G. Duca. Cula Duca a fost ridicată în perioada 1812-1827 de Gheorghiță Măldărescu. A fost cumpărată în anul 1910 și amenajată în stil tradițional românesc de către omul politic I.G.Duca, liberal, cu doctorat în drept și științe politice la prestigioasa Universitate Sorbona din Paris, ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), cel de-al 35-lea prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, asasinat de legionari. I.G.Duca era din București, dar, după ce își termină studiile în Paris, intră în magistratură și este repartizat ca ajutor de judecător la ocolul din Vâlcea. Putea să aleagă orice. Recomandat de premierul I.I.C Brătianu ministrului de justiție Eugen Stănescu, acesta îl întreabă unde anume ar dori să fie numit. La răspunsul lui Ducaː „Oriunde, dreptatea este la felǃ”, ministrul Stănescu, încântat, a riscat profeția „Eșți o rară excepție în generația d-tale. Vei ajunge departeǃ”. Primul pas a fost Vâlcea. Se îndrăgostește de frumusețea locului și decide să cumpere această culă. Lângă ea își construiește și o casă de vacanță. Cula a fost locul de filmare pentru unele pelicule celebre precum Drumul oaselor, Iancu Jianu Haiducul și Trandafirul galben.
Este unul din cele mai nostalgice locuri pe care le puteți vedea în România. Aici e locul în care gândea, lucra și se odihnea cel care a fost numit „ultimul zoon politikon al românilor”, politicianul care l-a sfidat pe regele Carol al II-lea, spunând: „Să mi se usuce dreapta de i-o voi întinde aventurierului”. Cei doi au avut multe divergențe. Regele nu a vrut să semneze un decret pentru dizolvarea Mișcării Legionare și l-a împuternicit pe Duca să facă acest lucru, fapt care a atras furia acestora. A fost asasinat, pe 29 decembrie, la ieșirea din gara Sinaia, de trei legionari. Se întorcea de la Peleș, acolo unde se văzuse cu regele.
Recomandare: FOTO VIDEO Cum arată Craiova, orașul care dă clasă Constanței la spațiu verde
Dacă ajungeți în zonă veți mai învățat, probabil, un cuvânt nou: trovanți. Sunt niște formațiuni destul de stranii, apărute într-un deal nisipos. Tehnic, sunt cimentări locale în masa nisipurilor ce le conțin, iar secreția neuniformă a cimentului conduce la diferite forme ale acestora, uneori cu totul bizare. Zona este rezervație naturală din 2005. Aveți și o parcare, dar este peste drum, așa că trebuie să traversați drumul național. Evident, nu există nicio trecere de pietoni.
Mai aveam multe alte obiective pe listă. Oltenia înseamnă mult mai mult decât Vâlcea și Gorj și decât ați citit mai sus. Din păcate, timpul nu ne-a mai permis, dar ne vom bucura să ne reîntoarcem.
România, cu toate hibele ei, e o țară frumoasă.
oltenia ? sa fim seriosi ! f putine obiective , sate vai de mama lor , oameni palavragii cu coada sus ,peisaje obisnuite Singurul obiectiv interesant ar fi locul unde s-a rasturnat carul cu …Sa nu ne pierdem timpul