Omagii la moartea unui comandor: „Cu capetele plecate și lacrimi în ochi, avem onoarea să vă salutăm!”

Comandorul Octavian-Constantin Măndiță s-a stins din viață. „De astăzi suntem mai puțini.”, a anunțat Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

„A ales să fie salvator, să facă tot ce-i stă în putință, pentru ca alții să trăiască.

A servit patria și cetățenii timp de 35 de ani, pilotând aeronavele IGAv în cele mai dificile condiții și a reușit să ducă la bun sfârșit misiunile încredințate cu multă empatie și profesionalism.

A purtat pe umeri povara găsirii celor mai rapide soluții pentru ca pacienții transportați, dar și colegii săi, să ajungă cât mai repede, dar în deplină siguranță, la destinație, iar astăzi, mulți semeni de-ai noștri își pot strânge în brațe oamenii dragi datorită lui.

În cei 9 ani petrecuți la Punctul de Operare Aeromedicală Constanța, s-a remarcat ca fiind un camarad și un prieten de nădejde, foarte receptiv și săritor, meticulos și cu frică de Dumnezeu.

Cu capetele plecate și lacrimi în ochi, avem onoarea să vă salutăm, domnule comandor Măndiță Octavian-Constantin, și să vă mulțumim pentru tot!

Veți rămâne veșnic în inimile noastre!

Zbor lin spre înaltul cerului, drag camarad!”, a transmis Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.

Sursă foto: Facebook/Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cristina Dumitrache, PSD: Premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța susținerii producției românești

mie feb. 7 , 2024
Premierul Marcel Ciolacu a subliniat importanța susținerii producției românești printr-o vizită la uzina Dacia, unde a testat noul model Duster, a declarat, miercuri, Cristina Dumitrache, deputat PSD. „Această acțiune reafirmă angajamentul PSD față de susținerea economiei naționale și încurajează cetățenii să „Cumpere românește”. Succesul internațional al Dacia, cu peste 650.000 […]

V-ar putea interesa și: