One Star Security a intrat în insolvență. Fondatorul a participat fără succes la Arena leilor

One Star Security

One Star Security SRL, firmă de pază și protecție cu sediul în municipiul Constanţa, Portul Constanţa, a intrat în insolvență.

Decizia a fost luată de Tribunalul Constanța.

Instanța a desemnat, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe Euroinsol Consulting SPRL, cu sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii.

Tribunalul a fixat termen de judecata la data de 23.09.2024, ora 09.30.

MINUTĂ

Solutia pe scurt: Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei ONE STAR SECURITY S.R.L. formulată de creditoarea FULL COST VISION S.R.L., ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de creditoarea TOMIS FINANCE S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea ONE STAR SECURITY S.R.L. cu sediul în municipiul Constanţa, Portul Constanţa, Port B, staţia CF, Incintă „Clădire Circulaţie şi Manevră”, etaj 2, judeţul Constanţa, înmatriculată în registrul comerţului sub nr. J13/779/2012, CUI 30058764. In temeiul art. 38 alin. 1, art. 72 alin 6 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventă: Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ONE STAR SECURITY S.R.L. cu sediul în municipiul Constanţa, Portul Constanţa, Port B, staţia CF, Incintă „Clădire Circulaţie şi Manevră”, etaj 2, judeţul Constanţa, înmatriculată în registrul comerţului sub nr. J13/779/2012, CUI 30058764. In temeiul art. 73 si 45 alin. 1 lit. d coroborat cu art. 57 alin. 1 din Legea nr. 85/2014: Desemnează, în mod provizoriu, în calitate de administrator judiciar pe EUROINSOL CONSULTING S.P.R.L. cu sediul în municipiul Ploieşti, Bd. Republicii, nr. 21, bl. A5, et. 2, ap. 7, judeţul Prahova, cu un onorariu fix de 7.000 lei, exclusiv TVA, şi onorariu de succes de 2% din fondurile obţinute din valorificarea bunurilor şi recuperarea creanţelor, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 din lege. Deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă nu îşi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii în condiţiile art.74 coroborat cu art. 67 alin 1 litera g din Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 99 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să efectueze notificările prevăzute la art. 100 din lege, iar în condiţiile art. 76 va comunica hotărârea de deschidere a procedurii generale a insolventei către toate băncile unde debitorul are deschise conturi. Fixează termenul limita pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 05.06.2024. Stabileşte termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 25.06.2024. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte termenul de definitivare a tabelului creanţelor la data de 19.07.2024. Fixează data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 28.06.2024, ora 12, la sediul administratorului judiciar si dispune convocarea creditorilor. În baza art. 39 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. În conformitate cu art. 76 din Legea nr. 85/2014, dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti din circumscripţia Tribunalului Constanţa, în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la Oficiul Registrului Comerţului Constanta, iar potrivit art. 99 lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii creditorilor, debitoarei si Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanta în vederea efectuării menţiunii. Potrivit art. 101 din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar va efectua, în termen de 60 de zile, inventarierea bunurilor din averea debitoarei. Fixează termen de judecata la data de 23.09.2024, ora 09.30, complet F12. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată astăzi, 22.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Potrivit Termene.ro, SC One Star Security SRL se ocupă de activități de protecție și gardă, are sediul în Constanța, și este controlată de Gheorghe Ramona-Cristina, asociat unic.

În 2022, One Star Security SRL a declarat o cifră de afaceri netă de 27.184.200 de lei și un profit net de 1.422.219 de lei.

A participat la Arena leilor

Firma a fost înființată în 2012 de Marius Gheorghe. În 2021 a participat la Arena leilor, emisiune realizată de Pro TV. Atunci 379 de angajați și deține 297 de arme letale și neletale, 79 de mașini VIP și 29 de mașini hibride.

El voia să transforme firma în cea mai mare companie de securitate din Dobrogea și cea mai mare companie de siguranță feroviară. Bărbatul, care este fost jandarm, a cerut 1,4 milioane de euro pentru 30% din afacere.

Leii l-au pus în dificultate cu întrebările, iar la final au ales să nu investească în afacerea lui.

Sursă: https://www.protv.ro/emisiuni/imperiul-leilor/articol/72595-nu-si-a-facut-calculele-cum-trebuie-iar-leii-au-refuzat-sa-investeasca-in-afacerea-lui


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “One Star Security a intrat în insolvență. Fondatorul a participat fără succes la Arena leilor

  1. Se pare ca au ales bine in 2012.
    Nu orice afacere are parte de dezvoltare. Poate cei de la emisiune, si ei cu experienta in afaceri si-au dat seama ca nu au cum sa mearga in parteneriat pe termen mai lung, iar pentru patron era o modalitate sa isi retraga o parte din capital.
    Asa, acum in insolventa nu a ramas cu nimic. Poate nici atunci daca vindea tot nu ramanea cu prea mult.
    Mai vezi lucruri de acest gen si la cei care incearca sa isi listeze afacerile la bvb… cand le faci calculul si scazi datoriile din ce are firma, nu ramai cu mult si e departe de valoarea pe care o cer pe actiune…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Acuzații grave: Consiliul Județean Constanța vrea să lase elevii fără transport gratuit, din nou!

lun apr. 22 , 2024
Consiliul Județean Constanța a realizat, pe 15 aprilie, Proiectul de Hotărâre nr. 81/15.04.2024, ce detaliază cum ar urma să se desfășoare procedura de atribuire a LOTULUI 3: GRUPA 03 de trasee de transport public județean. „Proiectul conține multiple prevederi contradictorii cu legislația în vigoare, motiv pentru care Uniunea Elevilor Reprezentanți […]

V-ar putea interesa și: