Duminică, 20 august, în cadrul SEAS 2023, publicul constănțean a avut ocazia să se întâlnească cu textul lui Thornton Wilder, „Orașul nostru”, în traducerea lui Radu Lupan și pus în scenă la Teatrul Excelsior de către Alexandru Dabija. O prezentare intensă a vieții simple, a vieții puse sub lupă a oamenilor mărunți, ca fiecare dintre noi. Vremea marilor tragedii a trecut, vremea pieselor de teatru cu personaje de rang înalt a trecut, pare a spune Thornton Wilder prin piesa sa. E timpul ca viața fiecăruia dintre noi să devină subiect pentru că forța de impact a întregului artistic astfel conceput este maximă atunci când simți că pe scenă se desfășoară și viața ta. E timpul ca fiecare om care se crede doar un figurant în propriul destin să își ocupe locul de personaj principal.
„Orașul nostru” nu este doar oglinda începutului de secol a XX-lea, iar încadrarea acțiunii între 1901 și 1913 este un răspuns la nevoia spectatorului de a plasa în timp niște evenimente, până când înțelege, destul de repede, că sub ochii săi este imaginea propriei vieți, dincolo de un timp și de un spațiu concrete, bine determinate, dincolo de latitudinea și longitudinea orășelului (fictiv, desigur) Grover’s Corners.
„Orașul nostru” este o meditație atemporală profundă asupra vieții și a morții, asupra scopului existenței umane și a destinului, asupra fericirii în căutarea căreia suntem cu toții. Fiecare personaj pare a-și găsi puterea de a-și duce mai departe viața pentru că păstrează în adâncul sufletului un vis de evaziune din realitatea cotidiană strâmtă, uneori.
Recomandare: Goi pușcă, dar plini de înțelesuri
Doamna Gibbs -Mihaela Trofimov- este personajul care dă glas acestei dorințe de a fugi, măcar pentru o perioadă scurtă, de rutina unei vieți monotone, așa că ea visează să viziteze Parisul, un loc în care să nu se vorbească engleză. Această femeie cu o existență exemplară –mamă afectuoasă și soție grijulie- visează la fuga de orașul în care o cunoaște toată lumea și în care oricine îi poate pune întrebări. Dorește să simtă fiorul necunoscutului, libertatea, lipsa responsabilităților cotidiene. Tot așa, soțul său se refugiază periodic în trecut, în istoria și complexitatea Războiului Civil American căruia îi cunoaște toate detaliile. Este o mișcare în sens invers față de refugiul într-o dorință viitoare al soției sale. Pe cei doi îi unește grija și responsabilitatea față de copii, grija unuia față de celălalt, respectiv responsabilitatea zilnică pentru bunul mers al lucrurilor în familie. Acesta este prezentul.
Emily Webb, premianta școlii, nu se abate de existența altor sute sau mii de fete din Grover’s Corners printr-o căsătorie precoce cu George Gibbs, care și el renunță la facultate pentru a deveni fermier. Dana Marineci face un rol care m-a emoționat. În ciuda tuturor temerilor dinaintea căsătoriei ale fiecăruia dintre tineri, mariajul are loc, iar dragostea pare să fie mai puternică decât orice dorință de fugă din orășelul american. Baseballul ar fi fost instrumentul cu care George ar fi putut să reușească altundeva, iar performanțele intelectuale i-ar fi asigurat lui Emily o viață diferită de a mamei sale, inclusiv cu lupte pentru emanciparea femeii. Alegerea celor doi de a rămâne așezați într-o existență cuminte nu este un simbol al ratării, ci al curajului de a repeta istoria bătută deja de alții cu convingerea unicității și a excepționalității propriei existențe.
Recomandare: „Mass”. Careul de (ne)vinovați
Alexandru Dabija construiește cu o echipă numeroasă o montare solidă și optează pentru trei maeștri de ceremonie, trei regizori tehnici, față de unu, cât există în textul original. Aceștia angrenează și spectatorii în ritmul piesei, invitând să ne punem în permanență imaginația la lucru, chiar și pentru lucruri mai puțin importante, cum ar fi completarea decorului minimalist cu ochii minții. Fiecare actor este convingător în rolul pe care îl interpretează, de mai mare sau de mai mică întindere, rezultând un întreg credibil și care te obligă la reflecție.
