Sâmbătă, 26 august 2017, de la ora 20.30, în Piaţa Ovidiu din Constanţa se deschide cel mai important eveniment al Anului Omagial, „Sub semnul lui Ovidius”! Amfitrion va fi actorul Ion Caramitru, iar invitaţii săi sunt personalităţi extrem de speciale din lumea muzicii clasice, baletului, istoriei reconstituite 3D şi… artei de a face focul să nareze. Week-endul va debuta şi se va încheia “Sub semnul lui Ovidius”, eveniment organizat de Filiala Asociaţiei Difuzorilor şi Editorilor – Patronat al Cărţii şi sprijinit de Primăria Municipiului Constanţa.
„Sub semnul lui Ovidius” stau, aşa cum v-am mai anunţat, mai multe premiere, pe care le veţi descoperi pe parcursul celor două zile.
În program: Orchestra Simfonică Bucureşti, singura orchestră privată din ţară, cu un palmares absolut impresionant, condusă de maestrul dirijor Radu Postăvaru, şi invitata lor de suflet, celebra violonistă Sarah Chang; Orchestra Teatrului Național de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, o nobilă instituţie culturală pe care, fără îndoială, o cunoaşteţi, apreciaţi şi iubiţi şi care, anul acesta, împlineşte 60 de ani!; cel mai bun coregraf român, Horaţiu Cherecheş, renumit la nivel naţional şi internaţional pentru montările sale, prin care aduce în contemporaneitate dulcele stil clasic şi care a creat, în premieră naţională, o Suită din Baletul „Spartacus”, compus de Aram Haciaturian; „Sub semnul lui Ovidius” – un spectacol digital, care recuperează spiritul antic, care nu are nevoie de nicio scenă şi care vă prezintă lumea aparent tangibilă a Antichităţii lui Ovidius, şi cel mai spectaculos program de artificii din România, gândit şi pregătit de experţii de la Ruggieri: o poveste incredibilă, narată de muzică şi foc, care va arde şi va mângâia spirite şi pe care nu o veţi uita niciodată! Spectacolul va avea loc pe faleza de la Modern şi în Portul Tomis.
INTRAREA ESTE LIBERĂ! Recomandarea organizatorilor: dresscode black&white
Sâmbătă, 26 august 2017, ora 20.30
Orchestra Teatrului Național de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, condusă de maestrul dirijor Radu Ciorei. Interpreţi: Lucia Mihalache, Doru Iftene, Răzvan Săraru, Marius Eftimie, Laura Eftimie şi Smaranda Drăghici.
Partea I: P.I. Ceaikovski – „Poloneza”, C. Saint-Saens – „Samson și Dalila”, G. Donizetti – „Elixirul dragostei”, G. Verdi – „Don Carlos”, G. Bizet – „Carmen”, S. Rahmaninov – „Aleko”, G. Verdi – „La Traviata”, J. Offenbach – „Povestirile lui Hoffmann”, G. Puccini – „Tosca”, G. Donizetti – „Lucia di Lammermoor”, G. Verdi – „Rigoletto”
Premieră: „Sub semnul lui Ovidius” – spectacol digital, care recuperează spiritul antic şi care nu are nevoie de nicio scenă. „Priviţi, admiraţi şi lăsaţi-vă conduşi în lumea aparent tangibilă a Antichităţii lui Ovidius”.
Partea a II-a
Cu participarea extraordinară a Baletului „Oleg Danovski” Constanţa
Theodor Rogalski – „Trei dansuri româneşti”
Premieră: Aram Haciaturian – Suită din baletul „Spartacus”. Creaţia aparţine celui mai bun coregraf român, Horaţiu Cherecheş.
George Enescu – Rapsodia nr. 1.
Premieră: Cel mai spectaculos program de artificii din România, marca Ruggieri. Focul a fost dăruit oamenilor pentru a spune poveşti şi a încălzi suflete. Alături de muzică, poveştile vor prinde viaţă şi vi se vor înfăţişa aşa cum nu le-aţi mai văzut niciodată! Spectacolul va avea loc pe faleza de la Modern şi în Portul Tomis.
Duminică, 27 august 2017, ora 20.30
Partea I
Orchestra Simfonică Bucureşti, condusă de maestrul dirijor Radu Postăvaru
P.I. Ceaikovski – Valsul Florilor
A. Vivaldi – Anotimpurile – solist: SARAH CHANG (vioară)
M. Ravel – Tzigane – solist: SARAH CHANG (vioară)
Premieră: Spectacolul lumii aparent tangibile a Antichităţii lui Ovidius, un artist de marcă al Imperiului Roman, exilat pe ţărmurile Mării Negre şi devenit personaj în vechiul Tomis (partea a doua).
Partea a II-a
Orchestra Simfonică Bucureşti, condusă de maestrul dirijor Radu Postăvaru
J. Brahms – „Simfonia nr. 3” (partea a III-a), G. Verdi – Uvertura la opera „Forţa Destinului”, J. Strauss – „Dunărea Albastră”, J. Strauss – „Ohne Sorgen Polka”, D. Shostakovich – „Vals”, P.M. Narro – „España cañí”, G. Gimenez – „La Boda de Luis Alonso”, G. Rossini – Bărbierul din Sevilla, F. Von Suppe – Cavaleria ușoară.
Premieră: Specialiştii de la Ruggieri continuă povestea incredibilă, narată de muzică şi foc, totul, desigur, „Sub semnul lui Ovidius”!