Premierul rus, Mihail Mişustin, care a fost desemnat să conducă operaţiunile de combatere a noului coronavirus, a anunţat că a fost contaminat cu coronavirus, potrivit televiziunii locale, scrie AFP. Mişustin a anunţat că este infectat în timpul unei videoconferinţe cu preşedintele Vladimir Putin, au anunţat agenţiile de stat din Rusia, […]

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a transmis o declarație de presă cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea NATO, pe care o numește „cea mai de succes alianță din istorie”. Cu această ocazie, a atras atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă Rusia […]

Constanța se adaugă pe lista orașelor pe care Marele Cor al Armatei Roșii, Ansamblul Alexandrov, le va vizita în această toamnă cu impresionantul spectacolul „The Great Revival” (Marea Renaștere) pe 19 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 20.00. Turneul din România include Bucureștiul, pe 17 noiembrie, […]

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a avertizat sâmbătă, într-un discurs susţinut la Conferinţa de securitate de la Munchen, că ţările europene şi alianţa NATO trebuie să se pregătească pentru un conflict de zeci de ani cu Rusia, relatează dpa, citată de Agerpres. Eforturile de a include Rusia într-o arhitectură de […]

Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu organizează o a două sesiune pentru recrutarea de soldați și gradați profesioniști. În perioada 𝟏.𝟏𝟏 – 𝟐𝟒.𝟏𝟏.𝟐𝟎𝟐𝟑, Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu organizează campanii de recrutare pentru peste 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐝𝐚𝐭̦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐝𝐚𝐭̦𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐢. Cererile de înscriere se depun începând cu data menționată, intervalul […]

În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare […]