Teatrul de Stat Constanța vă invită la un eveniment de excepție dedicat sărbătorilor de iarnă. Pe data de 22 decembrie 2024, începând cu ora 19:00, are loc un Concert Extraordinar de Crăciun susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, sub bagheta Annei Ungureanu, la Centrul Multifuncțional Educativ […]
Search Results for: seas
Tribunalul Constanța a anulat în instanță regulamentul activităților comerciale din municipiu, care fusese schimbat de consilieri în urmă cu mai bine de un an. Una dintre prevederile ilegale și nocive care a fost introdusă se referă la faptul că patronii de restaurante nu mai au nevoie de acordul vecinilor când […]
Ministerul Finanțelor lansează miercuri, 2 octombrie, o nouă emisiune FIDELIS de titluri de stat pentru populație, derulată în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu”, Rock FM și cu sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină București. „Fidelis este deja consacrat ca una dintre variantele de investiții cu risc minim pentru populație, […]
Începând de duminică seara, de la ora 20:00, județul Constanța se va afla sub atenționarea unui COD PORTOCALIU de vreme severă când vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și local peste 70 […]
După calamitățile care au lovit județul Galați, oamenii din zonele afectate trec prin momente extrem de dificile. Casele și gospodăriile le-au fost distruse de viitură, iar în interiorul lor, oriunde te uiți, vezi doar noroi și resturi aduse de ape. În comuna Costache Negri din județul Galați, urmele efectelor viiturii […]
În următoarele zile, România va fi lovită de ciclonul Ashley, care aduce precipitații masive și riscuri crescute de inundații, inclusiv în sud-estul țării. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat astăzi, după ședința de Guvern, că situația hidrometeorologică devine din ce în ce mai gravă, iar autoritățile sunt în alertă maximă. […]
Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR) și Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța (FONT CT), anunță organizarea primului workshop în cadrul hub-ului ZBOR, intitulat „Lead Yourself to Lead Others”, în data de 3 octombrie 2024, în intervalul orar 11:30-15:30, […]
Iuliana duce o luptă cumplită împotriva cancerului. Singura ei șansă la viață este un transplant de celule stem, o procedură complicată care poate fi realizată în Turcia. Dar costurile acestui tratament sunt însă imense, depășind cu mult posibilitățile familiei ei. Vorbim de aproximativ 115.000 de euro, a anunțat Asociația Salvați […]
Ieri după-amiază, pompierii au fost anunțați, prin 112, că o persoană s-ar fi înecat în canalul din zona orașului Năvodari. Salvatorii de la ISU Constanța au fost la caz. „În urma căutărilor, situația de urgență nu s-a confirmat.”, au precizat aceștia. Persoana care a sunat inițial a revenit cu detalii […]
Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) arată că domeniile cu cele mai mari salarii din România sunt energia, IT-ul, transporturile aeriene și telecomunicațiile. În luna iulie 2024, domeniul Fabricării produselor de cocserie și a celor din prelucrarea țițeiului conducea topul, cu un salariu mediu net de […]