La data de 6 aprilie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat 20 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri […]

Manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia au fost suspendate marţi dimineaţă din cauza vântului puternic, iar în zona montană a judeţelor Bacău, Bihor, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Prahova şi Vrancea se circulă în condiţii de iarnă, dar nu sunt impuse restricţii de trafic. Potrivit Centrului INFOTRAFIC, din […]

„Legendele Dobrogei” este un proiect cultural organizat în Constanța de Asociația Cultural – Artistică Vulturii Carpaților în parteneriat cu Asociația Concordia Oslo din Norvegia și presupune producția și difuzarea a 20 de spectacole de teatru radiofonic care au ca sursă de inspirație trilogia „Poveștile Mării Negre” a scriitorului constănțean Cristian […]

Am auzit cu toții expresia „Banii nu au miros”. Expresia în original este, în latină, „Pecunia non olet” și provine din perioada împăratului Vespasian. Vespasian (69–79 d.H.) a venit la conducerea imperiului după Nero, cel care l-a adus în pragul falimentului. A reorganizat finanțele și armata și a restabilit securitatea […]