Județul Constanța este, în continuare, pe un loc rușinos în ceea ce privește valoarea salariul mediu. București şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar, Constanța este […]

Pompierii din Constanța au fost solicitați să intervină după ce o mașină a căzut parțial în lacul Tăbăcărie. La fața locului au ajuns o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și o automacara. Mașina a reușit să treacă și de un stâlpișor în drumul său […]

Peștera Sfântului Andrei, de la marginea localității Ion Corvin din județul Constanța, este considerată prima biserică creștină. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a […]

Au început pregătirile pentru sezonul rece 2022-2023. La nivelul județului Constanța, instituțiile abilitate, care vor acționa în vederea deszăpezirii drumurilor publice naționale și județene, au comunicat situația la zi, cu mijloacele tehnice și materialele necesare pentru decongestionarea șoselelor. Astfel, pe drumurile județene, naționale, expres și autostrăzi, vor acționa 216 utilaje. […]

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au depistat pe 26 noiembrie doi bărbați în timp ce aruncau dintr-o mașină deșeuri provenite din construcții. Cei doi au fost surprinși la intersecția străzii Crișului cu strada Alceu.   Persoanele în cauză au fost sancționate cu amendă în valoare de […]