Primăria Ovidiu își promovează, în anul Centenarului, cultura și identitate. Una dintre etapele importante în acest demers a avut loc sâmbătă seară, când au fost lansate cartea și filmul „Ovidiu 100”. Evenimentul a umplut până la refuz sala de spectacole din centrul cultural „Elena Roizen”. Au participat oameni de cultură […]
Search Results for: ludovic orban
Organizația Județeană Constanța a Partidului Social Democrat reacționează ferm și cu indignare față de presupusele acuzații de „înaltă trădare” aduse la adresa primului ministru al României, doamna Viorica Dăncilă. „Plângerea penală formulată de președintele PNL Ludovic Orban este în schimb un abuz grav, o încercare penibilă și jalnică de destabilizare […]
PNL-iștii au serbat Ziua Marinei în Mangalia. La manifestările care au avut loc în Portul Turistic Mangalia, alături de spectatori, au fost prezenţi primarul Radu Cristian, PNL, comandantul Garnizoanei, Petrică Pârvu, precum şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Buşoi, PNL, deputatul și președintele PNL Constanța, Bogdan Huţucă. Cei prezenţi […]
Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, reuniți în ședință duminică, 14 mai a.c., au validat cu unanimitate de voturi propunerea președintelui filialei, deputatul Bogdan Huțucă, de desemnare a deputatului Robert Boroianu în funcția de secretar general al filialei. Secretari generali adjuncți au fost validați consilierul […]
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care dublează alocaţiile de stat pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei. Majorarea alocaţiei a fost aprobată recent de către deputaţi, sub forma unui amendament propus de PNL. Ponta a spus atunci că Guvernul şi PSD susţin majorarea alocaţiei de […]
Tineretul Național Liberal Constanța a participat luni, 16 februarie a.c., la cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor TNL, eveniment care a avut loc la Teatrul de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti.
Alin Cărăgui, manager al magazinului Decathlon din Târgu Jiu, a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei. Alin Cărăgui este și secretar general PNL Gorj. „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii (4 septembrie 2024 – n.r.), domnul Ionuţ-Alin Caragui se numeşte în funcţia […]
Alegerile locale din 2024 se apropie, iar partidele au început să-și sondeze potențialii candidați. Surse din interiorul PNL spun că la nivelul Consiliului Județean Constanța nu se mai pune problema ca partidul să-l susțină pe actualul președinte, Mihai Lupu, din mai multe motive. Așadar, i se caută înlocuitor. Unul din […]
Guvernarea erodează, asta e clar. Greșelile la guvernare sunt, în multe cazuri, fatale politic. PSD și PNL se pregătesc să facă un gest care îi va costa circa 23.000 de voturi la alegerile viitoare. Politica nu este o știință exactă, de aceea cifra este o estimare. Dar nu cred că […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor (foto), a anunţat că, în cadrul negocierilor cu premierul desemnat Nicolae Ciucă, care au avut loc sâmbătă, la Palatul Victoria, au fost introduse în programul de guvernare măsurile de încurajare a natalităţii propuse de Uniunea Democrată Maghiară din România. „În ultimele trei decenii, politica UDMR s-a […]