Locuitorii din Năvodari se vaccinează în număr mare. Astăzi, de pildă, se formase coadă de la prima oră. „Peste 550 de persoane s-au prezentat la Centrul de vaccinare din Năvodari în ultimele două zile, iar astăzi, încă de la primă oră oamenii așteaptă la coadă pentru a se vaccina. Acesta-i […]

M-am vaccinat din prima zi în care am putut. Când cei apropiați mi-au cerut un sfat, aveau dubii dacă să o facă, le-am spus două lucruri: 1. că ar fi bine să întrebe medicul de familie sau un medic specialist, nu pe mine, absolvent de filologie; 2. că eu m-am […]

Îi vedem din ce în ce mai des în intersecții, pe lângă marile magazine. Oameni care întind mâna pentru niște bani, pentru mâncare. Poate sunt uneltele unor indivizi fără scrupule, care profită de ei, poate sunt într-adevăr sărmani care caută o coajă de pâine. Vin vremuri grele. Azi vedem o […]

Pompierii de la ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, luni după-amiază, la un incendiu pe strada Constantin Bobescu din cartierul Compozitorilor, municipiul Constanța. La 112 se anunțase că a izbucnit un foc într-un balcon. La fața locului s-au prezentat două autospeciale de stingere, un echipaj într-o Dacia Duster, dar […]

Pe data de 01.10.2021, echipe de control de la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov au realizat o serie de verificări la unități hoteliere de cea mai înaltă clasificare din București (5 stele), atât în spațiile de cazare, cât și în cele de alimentație publică.  În urma acestor acțiuni, […]

Clipe cutremurătoare la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. Mai mulți pacienți au murit într-un incendiu care a izbucnit în secția ATI. „Incendiul s-a manifestat la nivelul secției ATI cu pacienți COVID. Sunt 9 pacienți decedați. Întregul spital a fost evacuat.”, au declarat reprezentanții IGSU. Într-una din imaginile surprinse de […]