Bulevardul Alexandru Lăpușneanu este decopertat de luni bune, iar șofatul în zonă este sport extrem. Primăria a anunțat însă, pe 26 mai, că lucrările avansează, iar „constănțenii vor avea în scurt timp o arteră rutieră modernă.” Nu a menționat cât de scurt. A spus, în schimb, că pentru executarea lucrărilor […]
Search Results for: stațiunea mamaia
Niciodată în istoria României nu s-au tranzitat mai multe mărfuri prin Portul Constanța și niciodată în istorie nu a fost Portul Constanța mai important pentru România și pentru Europa. Războiul de la graniță schimbă rutele de comerț exterior, fără doar și poate. În acest context, investițiile de aici sunt nu […]
Polițiștii de la Serviciul Rutier Constanța au întocmit în ultimele ore mai multe dosare de cercetare penală pentru persoane. La data de 19 mai a.c., în jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe strada Eroilor din […]
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți” în perioada 22 mai – 18 iunie, prin care turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 52 de lei pe noapte […]
USR consideră că municipiul Constanța a fost aruncat în haos și îi cere demisia primarului Vergil Chițac. Partidul spue că bătaia de joc trebuie să înceteze și vă invită să semnați petiția pe care a inițiat-o, pentru a-i cere edilului demisia. O găsiți aici: https://shorturl.at/uJKY7 „Constanța a ajuns în topul […]
E-Distribuţie Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, dar a anunțat că următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. Luni, 22 Mai 2023 Municipiul […]
La data de 13 spre 14 mai 2023, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 11.000 […]
Peste 30 de copii de la Grădinița cu Program Prelungit cu Program Prelungit – Tărâmul Basmelor au desfășurat ieri, 11 mai, o adevărată acțiune de ecologizare a plajei Perla din stațiunea Mamaia. Micii ecologiști, echipați cu saci, mănuși, veste și șepcuțe au pornit hotărâți să curețe plaja, dornici să strângă […]
Aproximativ 300 de cicliști profesioniști și amatori participă la „Turul Ciclist CELCO – Marea Neagră – ediția a III-a”, care va fi organizat în perioada 13 – 14 mai în stațiunea Mamaia. Pentru că este o competiție care se va desfășura pe drumurile publice, pe traseul pe care cicliștii […]
Elevi de la Școala gimnazială Viceamiral „Ioan Murgescu” din comuna Valu lui Traian, județul Constanța, alături de colegi și profesori din țările partenere ale proiectului european Save the nature, save the futur – Grecia, Turcia, Cehia, Portugalia și România, au răspuns Prezent! astăzi, 11 mai 2023, la Stația de epurare […]