Modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate continuă odată cu semnarea a patru noi contracte de lucrări, în valoare de aproape 220 milioane lei, ce vizează ample investiții pentru asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit pentru creșterea calității vieții consumatorilor din județele Constanța […]

Traseul cuprins între Gara CFR și stațiunea Mamaia va fi complet reconfigurat, prin implementarea unui proiect cu fonduri europene destinat îmbunătățirii mobilității urbane durabile în municipiul Constanța, a anunțat primăria. Este proiectul început de Decebal Făgădău, continuat de Vergil Chițac și echipa sa. Procedura de achiziție publică este în desfășurare […]

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au anunțat miercuri, 30 decembrie, că au dispus, trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane: 1. în stare de detenție, a inculpatului MAZĂRE RADU ȘTEFAN, la data faptei primar al municipiului Constanța, în sarcina căruia s-a reținut […]

Omul de afaceri Corneliu Idu a murit. A fost unul din cei mai importanți oameni de afaceri din Constanța. Din informațiile noastre, suferea de covid. Corneliu Idu avea 70 de ani. Deţinea firme de shipping, dar şi societăţi în domeniul activităţilor portuare.    Fost căpitan de navă, deținea, printre altele, „Idu […]

Solid House, unul din cei mai mari dezvoltatori imobiliari din regiune, a pregătit o nouă ofertă pentru clienții săi. „Am ales sa punem mai presus de orice 𝗖𝗢𝗡𝗙𝗢𝗥𝗧𝗨𝗟 clientilor nostri si pentru aceasta am deschis portile unei noi 𝗣𝗥𝗢𝗠𝗢𝗧𝗜𝗜 Achizitioneaza un apartament in Solid Residence, zona Intim (pe strada Corbului) […]