Parada portului popular, organizată de UDTTMR, a încântat Constanța FOTO VIDEO

Tradiționala paradă a portului popular de vineri, 2 septembrie, a deschis oficial manifestările culturale din cadrul Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco – Tătar, ediția a XXVI-a, eveniment organizat cu susținerea Consiliului Județean Constanța.

Peste 800 de participanți au pornit de la Sala Sporturilor din Constanța, într-un marș al frumosului și al valorilor identitare, spre încântarea constănțenilor și a turiștilor care i-au însoțit pe artiștii de diferite etnii și vârste pe tot traseul care a traversat Piața Ovidiu – Centrul Vechi, având ca punct final faleza din Constanța.

Pe lângă frumusețea costumelor populare, participanții la paradă au interpretat și cântece tradiționale, înveselind atmosfera și bucurându-i pe spectatori. Și-au etalat zestrea culturală membrii ansamblurilor Kud Kolo (Uniunea Sârbilor din România), Karasevska Zora (Uniunea Croaților din România), Sonțe (Asociația Macedonenilor din România), Primăvara și Ansamblul vocal Zadunaiska Sici (Uniunea Ucrainenilor din România), Stele de Mare (Comunitatea Rușilor – Lipoveni din România), Bursa Karacabey (Turcia), alături de ansamblurile UDTTMR Qanara, Karasu, Can Renkler și Canlar.

Toate aceste ansambluri vor putea fi admirate sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 18.00, evoluând pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” într-un regal de culoare, muzică și dansuri tradiționale. Li se vor alătura și ansambluri ale Comunității Elene din România, Uniunii Bulgare din Banat, Uniunii Democrate Turce din România, Federației Comunităților Evreiești din România și Asociației Partida Romilor „Pro Europa”.

Parada portului popular de vineri, 3 septembrie, a fost deschisă de liderii comunității tătare din România, președintele UDTTMR – Gelil Eserghep, deputatul UDTTMR – Varol Amet și muftiul Muurat Iusuf, aceștia având alături opt membri ai comunității costumați în luptători, marcând astfel, vizual, caracterul puternic al tătarilor, dar și membri de la toate filialele UDTTMR. Nu au lipsit de la paradă nici cei mai mici membri ai comunității tătare, elevii de etnie tătară care participă la cursurile de limba tătară de la Școala Comunitară a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România, însoțiți de cadrele didactice și părinți.

„Este o bucurie atât pentru noi, dar suntem convinși că și pentru spectatori, ca după câțiva ani de absență, din motive obiective, să readucem în atenția iubitorilor de frumos tot ce avem noi, comunitățile etnice din România, mai de preț: elemente de identitate culturală, valori inestimabile și mărturii ale unor existențe de preț pentru Dobrogea, care au construit în timp renumitul model de conviețuire interetnică. Astăzi, toți cei pe care i-am întâlnit pe parcursul paradei a portului popular au putut admira în primul rând frumoasele noastre costume populare. Sâmbătă seara, toate ansamblurile de astăzi, cărora li se vor alătura și membri ai altor ansambluri etnice, vor evolua pe scenă încântându-i pe spectatori cu muzică și dansuri tradiționale. Le mulțumesc pe această cale tuturor ansamblurilor minorităților naționale care au răspuns invitației noastre și aș dori să remarce toată lumea că este vorba despre bulgari, sârbi, croați, greci, macedoneni, ucraineni, ruși-lipoveni, evrei, romi, turci și tătari. De asemenea, vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, spectatorilor, care sâmbătă seara veți fi prezenți în sala de spectacol pentru a răsplăti cu aplauze munca artiștilor noștri”, a declarat la finalul paradei președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.

Festivalul Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Turco – Tătar, eveniment susținut de Consiliul Județean Constanța, va continua sâmbătă, 3 septembrie, ora 18.00, cu un spectacol care va avea loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un tânăr de 15 ani și-a văzut tatăl murind sub ochii lui, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de o șoferiță grăbită

vin sept. 2 , 2022
Două persoane au murit, în Corbu, după ce maşina în care se aflau a fost izbită de un bolid care circula cu o viteză ameţitoare. Pe bancheta din spate a maşinii spulberate, se afla un adolescent de 15 ani care şi-a văzut părintele murind. Accidentul a fost provocat de o […]

V-ar putea interesa și: