Primăria Constanța anunță că accesul autovehiculelor în parcarea de la Poarta 1 este restricționat, de astăzi, 25 iulie, până duminică, 28 iulie, ora 14:00.
Măsurile de siguranță sunt luate pentru buna desfășurare a 4V Rally Raid Constanța.
Evenimentul sportiv internațional debutează astăzi la Constanța în parcarea de la Poarta 1, intrare Port Constanța, unde este amplasat parcul tehnic al competiției. Acesta găzduiește mașinile și expozanții care vor participa la cursele de rally raid.
Cele două zile de concurs sunt programate mâine și sâmbătă, 27 iulie pe o distanță de 600 de km, respectiv 300 de km. Startul curselor va avea loc la monumentul Straja, începând cu ora 08:00.
Competiția ce se desfășoară la malul Mării Negre în perioada 25-28 iulie 2019, contează atât ca a doua etapă a campionatului național de profil, dar și în Campionatul East European Tout Terrain Series, fiind etapa 4 în cadrul acestuia.