Parchetul General a introdus o cale extraordinară de atac, recursul în casaţie, în dosarul fostului primar de la Năvodari, Nicolae Matei, acuzat de abuz în serviciu, dare de mită şi constituire a unui grup organizat. Înalta Curte decisese încetarea procesului ca urmare a prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, Parchetul General a cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească o procedură unitară în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la prescrierea unor fapte.
„În cursul zilei de astăzi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în casaţie împotriva Deciziei nr. 237 din 21 iulie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pronunţată în apel în Dosarul nr. 3743/2/2015 privind mai mulţi inculpaţi şi având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi spălarea banilor, în care DNA a dispus trimiterea în judecată la data de 27 noiembrie 2014”, a transmis, luni, Parchetul General, scrie news.ro.
Înalta Curte decisese încetarea procesului ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
De asemenea, Parchetul General a cerut magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească o procedură unitară în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la prescrierea unor fapte.
„Având în vedere multiplele opinii juridice exprimate în spaţiul public şi pentru a preveni generarea unei practici neunitare în aplicarea Deciziei CJUE din 24 iulie 2023 în cauza C-107/23, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a fost formulată şi o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”, a mai transmis Parchetul General.
În 2020, în procesul pe fond, Curtea de Apel București l-a condamnat pe fostul primar Nicolae Matei la 9 ani de închisoare. Fosta judecătoare Corina-Eugenia Jianu a fost condamnată la 7 ani de închisoare.
Hotărârea a fost atacată cu apel de 61 de persoane, inclusiv de Parchet.
După câteva luni de amânări, judecătorii au decis că fapta s-a prescris.
Cazul este unul dintre cele mai celebre din Constanța. Cazul a pornit de la rechizitoriul întocmit în 2014 de procurorul Andrei Bodean, actualul procuror șef al DNA Constanța.
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada 2010 – 2011, în calitate de primar al oraşului Năvodari şi de preşedinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii Năvodari, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată.
Astfel, s-a produs un prejudiciu în dauna primăriei Năvodari de 104.988.896 lei ( aprox. 25 milioane euro), reprezentând contravaloarea terenurilor respective, cu obţinerea unor importante avantaje patrimoniale de către persoane apropiate.
La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului. Contractul de vânzare-cumpărare pentru cele trei terenuri, aparținând domeniului privat al orașului Năvodari, a fost încheiat în numele SC Dormarbib Group de inculpatul Gurgu Isidor, cunoscând că cele trei terenuri provin din săvârşirea unei infracţiuni de către primarul Matei Nicolae.
Într-un demers separat, la data de 20 decembrie 2012, inculpatul Matei Nicolae, exercitându-şi în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia de primar al oraşului Năvodari, a încheiat un contract de schimb cu sultă (sumă de compensare) autentificat la 20.12.2012 la un biroul notarial. Prin acesta, el a transmis și respectiv urma să transmită dreptul de proprietate asupra a patru terenuri, în suprafaţă totală de 12.055 m.p. şi a achitat o sultă de 2.592 lei, iar în schimb, a primit de la SC Dormarbib Group SRL suprafaţa de 7.315 m.p. teren, situată în intravilanul oraşului Năvodari. Astfel, s-ar fi putut provoca o pagubă de 4.919.932 lei în dauna primăriei Năvodari, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a terenurilor schimbate și care urmau să fie schimbate (5.846.780 lei) de către orașul Năvodari plus sulta de 2.592 lei și valoarea de circulație a terenului schimbat de SC Dormarbib Group SRL (929.440 lei) precum şi un folos necuvenit SC Dormarbib Group SRL.
În perioada 1 septembrie 2010 – 21 mai 2014, în calitate de primar al orașului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae a efectuat mai multe plăți către Asociația Fotbal Club Săgeata Năvodari, în cuantum total de 12.653.000 lei, cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în domeniu.
O parte din această sumă de bani, respectiv 2.269.510,00 lei, a fost transferată din conturile Asociației Fotbal Club Săgeata Năvodari, în perioada 22 mai 2012 – 03 iulie 2013, de către inculpatul Manu Vasile Alexandru către societăți de tip fantomă, sub acoperirea unor operațiuni comerciale legale, în scopul ascunderii originii ilicite a sumelor respective.
La data de 19 octombrie 2010, în baza unei înțelegeri preexistente, Matei Nicolae a dat inculpatei Jianu Corina Eugenia care, la momentul săvârșirii faptei era judecător în cadrul Judecătoriei Constanța, prin intermediul fiicei acesteia, un teren în suprafață de 500 m.p., situat în orașul Năvodari, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle de serviciu ale magistratului învestit cu soluționarea a două dosare, prin care s-au vătămat drepturile și interesele legale ale orașului Năvodari și au fost obținute foloase necuvenite pentru persoanele implicate.
Fapta ar fi fost disimulată prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între SC Top Vision SRL (al cărei asociat unic este Matei Nicolae) şi fiica magistratului, prin care aceasta din urmă a dobândit terenul respectiv la prețul de 8.560 de lei, deși valoarea de circulație a acestuia era de 139.550 lei.
Transferul acestei suprafeței de teren s-a realizat la scurt timp după ce inculpatul Matei Nicolae, a beneficiat, prin intermediul unor persoane interpuse, de efectele hotărârilor judecătorești nelegale și netemeinice pronunțate cu rea-credință de către inculpata Jianu Corina Eugenia.
Primăria orașului Năvodari nu a comunicat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în cauză deși i s-a solicitat acest lucru.
Prejudiciul total care ar fi fost cauzat în dauna primăriei Năvodari este estimat, în acest moment, la suma de 119.495.866,4 lei (26.554.636 euro) la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce ca urmare a schimbului de terenuri cu SC Dormarbib Group SRL.
Nicolae Matei a mai făcut închisoare pentru dare de mită.
Sursă foto: Facebook
Este naiv cine mai crede în justiția română ! Sunt toți corupți, unelte ale potentaților vremii ! Nu au nici un interes să facă sau să respecte legea în țara asta cu organizare de tip mafiot ! Slugi ale cocalarilor bogați și interlopilor !