Preotul Claudiu Banu ne-a obișnuit cu fapte bune și frumoase. Cea mai recentă este ceea ce numește o „bombă calorică”. Una binevenită, care va bucura foarte mulți copii.
A strâns, de la enoriași, un TIR și jumătate, adică 12 paleți de dulciuri pentru 2.500 de copii din mai multe sate: Dulcești, Pecineaga, Vânători, Arsa, Vârtop, Cotu Văii, Vâlcele, Darabani, Tătaru, Pantelimon, Runcu, Vulturu, Saraiu, Horia, Cloșca, Comana, Mereni, Bărăganu, Potârnichea, Crișan și Mireasa.
Bunătățile vor pleca spre ei pe 5 decembrie.
Iată mesajul acestuia:
„Dragi prieteni,
Campania „Un tir de dulciuri pentru copiii sărmani” se va încheia înainte de termenul stabilit inițial.
Campania de colectare se încheie de Sfântul Nicolae pe 6 decembrie.
Generozitatea dumneavoastră a făcut și de această dată minuni.
În data de 7 decembrie, ora 08:00, vom pregăti cu ajutorul voluntarilor peste 2500 pachete în sacoșe de „Un leu”, dulciuri pentru 2500 de copii sărmani din mediul rural.
Detalii
„UN TIR DE DULCIURI PENTRU COPIII SĂRMANI”.
Despre ce este vorba?
Vă aștept la împachetarea dulciurilor la Așezământul filantropic Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare din Techirghiol în data de 7 decembrie, ca apoi în zilele următoare să mergem cu darurile pregătite la 2500 de copii din satele județului Constanța.
Sunteți toți invitați să aducem bucurii copilașilor sărmani.
Proiectul este inspirat din cel precedent, „Încalță un copil sărman „, proiect ce a încălțat peste 1500 de copii din satele defavorizate.”
Părintele mulțumește tuturor pentru implicarea și anunță că povestea continuă cu un proiect surpriză în luna ianuarie 2022.
Vă recomandăm și: