IPS Teodosie s-a urcat, zilele trecute, pe o mănăstire, pentru a o sfinți.
Pentru că imaginile au fost destul de comentate, mai ales în ton ironic, părintele Eugen Tănăsescu, care este și purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei, a explicat, pe pagina sa personală de Facebook, gestul.
Iată, fără alte comentarii, ce spune Eugen Tănăsescu:
„Mulți ortodocși de mucava am văzut zilele astea. S-a frământat internetul, frate, că vai, ce să vezi, IPS Teodosie a sfințit crucea de pe turlă chiar acolo, „cocoțat” pe turlă. Acum, nu că-l apăr eu, că n-are dânsul nevoie de apărarea mea (deși aș avea calificarea necesară), dar e cazul să apărăm teologia în fața credulilor cu aspect de teologi.
Asemeni înțepenirii în literă a evreilor de pe vremea lui Hristos, care-l acuzau că face bine sâmbăta, așa au procedat și vajnicii comentatori din tastatură, care au rămas înțepeniți în litera îndrumărilor din Molitfelnic, comentând că de ce n-a sfințit-o jos și apoi s-o pună sus?
Pentru aceștia am două răspunsuri: practic și teoretic.
Practic: crucea aceea este din marmură, are 1,85m înălțime, ceea ce o face foarte grea. Ostenelile Martei, purtate cu dragoste de Pr. Andrei, starețul mânăstirii, s-au împotmolit în programul destul de fix al macaralei de 90t., care era în stare să ridice crucea pe turlă. Așa că starețul a telefonat IPS Teodosie, rugându-l să vină să sfințească crucea. Dar IPS, neavând programul asemănător cu al macaralei, a zis că se poate sfinți crucea și după montare, mai ales că momentul sfințirii necesită și prezența credincioșilor, prin urmare de hram ar fi cel mai potrivit. Și aici ajungem la partea teoretică.
Teoretic: Dumnezeu n-are rău de înălțime. Chiar îi place „purtatul prin văzduh”, (dacă înțelegeți, nu e vorba aici de zburat). Dacă preotul e capabil să se urce pe biserică, cred că și Dumnezeu îl poate însoți. Molitfelnicul recomandă practica „cuminte” a sfințirii crucii de pe turlă. Dar când ai niște probleme practice, care te împiedică să o faci „ca la carte” ce faci? Îl declari pe Dumnezeu „incapabil de sfințire”?! Dacă ar fi așa, iconomia n-ar permite pogorămîntul ca orice creștin să poată oficia, la urgență, slujba Botezului.
De altfel, IPS Teodosie a dovedit suficient non-conformism pentru a ne face să înțelegem că Dumnezeu lucrează dincolo de limitările minților noastre. Oferirea Luminii pe plajă, ca și alte momente non-conformiste, a stârnit vii discuții între adepții „acriviei” și cei ai „iconomiei”. Discuțiile arată că există, din păcate, credincioși radicalizați, care ar fi în stare și lui Dumnezeu să-i facă program.
Elocvent mi se pare aici un comentariu al lui Răzvan Bucuroiu care, în noaptea pascală a acestui an, văzând imaginile în care IPS Teodosie ducea Lumină unor muncitori izolați la 120m înălțime, pe o plaformă maritimă, a mărturisit că și el a avut, o vreme, îndoieli față de nonconformsmul IPS. Dar a înțeles ce vrea să spună „Duhul suflă unde voiește” (nu unde ni se pare nouă că voiește) și, ca atare, IPS nu greșește în misiunea lui de a duce Lumina acolo unde, poate, mințile cuminți nu s-ar duce.
Eu doar constat, cu tristețe, că sunt și credincioși-creduli. Care nu înțeleg că Ortodoxia este mișcare vie a Duhului, adică duh, nu literă. Că aici poate fi și o latură spectaculoasă, asta e deliciul presei, care deși a fost de față la momentul sfințirii crucii, s-a prins că e rost de ceva audiență d-abia după cîteva zile, după ce au văzut filmarea pe net. Deh, au și „teologii” acoperiți din presă momente de pauză.
Când am citit „Contra religiei” a lui Yannaras am avut o revelație teoretică asupra a ceea ce Hristos numea „calea cea strâmtă” a celor ce se mântuiesc și „calea cea largă” a maselor care pier. Acum însă, din păcate, am avut și una practică. Mulți sunt ortodocși „de masă”. Sau…”de tastatură”. Și grăiesc exact cum a zis Iisus: „din prisosul inimii”. Adică fabrică argumente după câtă dragoste sau ură au. Fenomen peren în lumea de azi, unde libertatea permite orice.”
