Într-un text de circa o jumătate de pagină, parlamentarul Stelian Ion, de altfel o persoană cumpătată și decentă, în numește de patru ori „samsar” pe un individ, fără să-i spună numele. Îi mai spune „speculant imobiliar” de două ori, „milionar de carton” și folosește cuvinte tari, precum „perfid”, „complicitate la tun imobiliar”, „jupuire a orașului”, referindu-se la acest „samsar” și la Primăria Constanța.
Ce l-a supărat atât de tare pe Stelian Ion? Probabil nu a fost atât de nervos nici când se construia un bloc în fața apartamentului său. Atunci a dat în judecată investitorul și, când acesta i-a
oferit 10.000 de euro, pentru a acoperi prejudiciile create, a renunțat la proces. Evident, blocul s-a ridicat, pentru că instanța nu a constatat nimic ilegal. Cu siguranță nu a fost atât de nervos nici când sponsorul partidului, o firmă controlată de Nicolae Dușu, s-a apucat să construiască două blocuri între case. Culmea, acesta a donat USR 200.000 de lei chiar în perioada în care Stelian Ion spunea că partidul se milogea și chițăia pentru fix 200.000 de lei. În cazul Dușu, parlamentarul nu a aprofundat datele problemei: de unde a cumpărat terenul și cum, dacă avizele sunt în regulă, dacă se putea face un parc pe acel spațiu. În cazul care i-a atras furia, părea că știe multe.
Cazul la care se referă este un teren de peste 11.500 de metri pătrați în Faleză Nord, una din cele mai râvnite zone ale Constanței, între ansamblul Spectrum, unde apartamentele se vând cu câteva sute de mii euro, și mini cartierul ridicat de italienii de la Fincogero, italieni din Sicilia, care vând casele cu mai bine de jumătate de milion de euro. Așadar, un teren ca o gâscă cu ouă de aur pentru un om de afaceri care vrea să ridice alte blocuri în zonă.
Stelian Ion acuză Primăria Constanța că pare ar dori să-i pună pe tavă investitorului acest teren, „încercând să se folosească de instanță ca de un paravan pentru a-și camufla complicitatea la acest tun imobiliar”.
„Devine clar că, deși Decebal Făgădău nu i-a atribuit direct acest lot speculantului imobiliar, el încearcă să-l ajute în instanță cât poate de mult.”, spune parlamentarul.
Stelian Ion pare că știe mult mai multe despre acest caz decât spune. Știe, de exemplu, că afaceristul invocă „tot felul de interpretări” prin care să ajungă la concluzia că o modificare a legii îi este favorabilă. De unde știe? În cazul Dușu, de pildă, nu știa nimic. Poate terenurile de la Trocadero nu-s așa de valoroase ca cele din Faleză Nord.
Rețineți însă ce spune Stelian Ion, pentru că, din păcate, are dreptate 100%:
„Unde te întorci în Constanţa, dai de aceleași tentacule, de aceiaşi milionari de carton născuţi din activităţi speculative şi tranzacţii dubioase.”
Vom reveni la această frază.
Samsarul și speculantul la care se referă este omul de afaceri Gigi Alexa, cunoscut în Constanța pentru afacerile imobiliare pe care le derulează. Povestea procesului pe care-l invocă Stelian Ion e complicată și nu vom intra în ea. Atât de mult l-a ajutat însă Primăria Constanța încât procesul a durat 16 ani. Parlamentarul știe acest lucru, el însuși menționează o schimbare legislativă din 2013, petrecută în timpul procesului. Probabil că cineva, dacă ar vrea să ajut un prieten, dacă ar avea vreun interes, nu ar tărăgăna 16 ani acest ajutor. Probabil că ar ieși cu declarații incendiare cu câteva zile înaintea momentelor decisive. Coincidență sau nu, așa a făcut Stelian Ion, dând aceste declarații publice cu două zile înainte ca instanța să dea o pronunțare în cazul acesta. Gigi Alexa a pierdut.
Recent am aflat însă un lucru interesant, care pune în cu totul altă lumină demersul lui Stelian Ion. O societate de avocatură a făcut nu una, ci trei cereri la primărie, în atenția primarului Decebal Făgădău și a Consiliului Local Constanța, prin care își manifestă disponibilitatea de cumpăra exact acest lot de teren! Cererea este adresată de societatea de avocați Hașotti și Asociații, în numele SC House 3000 Real Investment SRL. Aceasta este o firmă către care italienii de la Fincogero și-au cesionat toate drepturile legate de proiectul din Faleză Nord. Acționarul firmei este… Din păcate, nu vă putem spune cine este, pentru că acțiunile sunt deținute în întregime de GREEN REAL ESTATE SA cu sediul în… Luxemburg. E o firmă căreia-i merge bine aici. În 2018, potrivit Confidas.ro, a avut un profit de 44.424.224 lei, adică de 121.710 lei în medie, pe zi.
Luxemburghezii vor să cumpere terenul pentru a continua cartierul de case început de Fincogero, în baza unor contracte de cesiune încheiat cu municipiul Constanța în anul 2000. O afacere extrem de controversată, pentru care noi, constănțenii, încă plătim. Pe scurt, sicilienii au construit case, iar noi, din banul public, am realizat utilitățile. Italienii vând acum casele cu peste jumătate de milion de euro, noi plătim în continuare.
„Apreciem că dezvoltarea proiectului conceput în cadrul documentațiilor de urbanism amintite se impune cu necesitate, în beneficiu întregii comunități locale”, se arată în cererea depusă de Hașotti și Asociații. De parcă ar fi locuințe sociale acelea, nu cele mai scumpe case din Constanța, mai scumpe decât multe locuințe din Italia.
Avocatul Tudor Hașotti revine cu o cerere în care subliniază că, deși adresa anterioară fusese depusă în urmă cu aproape 6 luni (în decembrie 2019), nu a primit răspuns, și asigură primăria că, „în pofida contextului actual generat de pandemia de Covid-19, intențiile noastre referitoare la dezvoltarea acestui proiect rămân cât se poate de serioase, solicitându-vă un răspuns cât mai rapid, chiar și sub forma unei Hotărâri de Consiliu Local de aprobare în principiu a vânzării acestui teren din domeniul privat al Mun. Constanța cu sarcina dezvoltării proiectului edilitar deja aprobat prin documentele urbanistice existent”. Acesta spune că valorificarea terenului ar aduce la bugetul local un venit de ordinul milioanelor de euro, dar că „mai importantă este realizarea propriu-zisă a proiectului, un proiect menit să întregească dezvoltarea edilitară realizată până în prezentă de către societatea italiană Fincogero…”. Mai spune negru pe alb că documentațiile de urbanism prevăd construcția de blocuri cu apartamente accesibile publicului larg, dar și zone precum spații comerciale, promenade și zone de agrement.
„Nu întrezărim niciun motiv pentru care factorii locali de decizie să nu hotărască realizarea proiectului în cauză”, spune casa de avocatură Hașotti și Asociații.
Ultima cerere trimisă de Hașotti și Asociații către Primăria Constanța este depusă după 3 iunie, deci după tărăboiul mediatic declanșat de Stelian Ion. Avocatul Tudor Hașotti anunță primăria că Gigi Alexa a pierdut procesul prin care solicita acel teren, în compensare, și spune clar:
„Așadar, în prezent, ne rezultă că nu mai există niciun impediment pentru ca forul competent – Consiliul Local Constanța – să decidă asupra vânzării terenului la licitație publică în scopul/ cu sarcina realizării proiectului de dezvoltare edilitară. Prin urmare, vă rugăm să promovați cât mai curând posibil în cadrul Consiliului Local solicitarea noastră de vânzare a terenului în scopul amintit”, se arată în cea mai recentă adresă a Casei de Avocatură Hașotti și Asociații.
Mai mult, spune și cam cu cât ar trebui să cumpere terenul: valoarea de circulație stabilită într-un dosar din 2018 sau în relație cu cererea de chemare în judecată, față de care municipiul Constanța nu ar fi avut obiecțiuni, „sub rezerva veridicității informațiilor publicate în presa locală”, spun reprezentanții casei.
Interesant este că în această a treia adresă se vorbește despre licitație, nu vânzare, ceea ce ne face să credem că metodele anterioare prin care doreau să dobândească terenul au fost cumva reevaluate.
În paranteză fie spus, în 2015 societatea italiană Fin.Co.Ge.Ro a chemat în arbitraj România solicitând despăgubiri în legătură cu trei proiecte de investiții pe care le-a făcut în România, respectiv două proiecte imobiliare de locuințe și spații comerciale în Constanța și Brăila și construirea unui aeroport internațional în Galați. Arbitrajul internațional a dat câștig de cauză Românei și a respins toate cererile societății italiene, în valoare totală de peste 300 milioane de euro. De asemenea, investitorul străin a fost obligat să despăgubească statul român pentru toate cheltuielile de arbitraj efectuate.
Stelian Ion spune că dorește ca în acea zonă să fie construit un parc. O idee foarte bună. Un parc ar fi arătat bine, de pildă, și în zona Trocadero, dar acolo nu se mai poate…
Este însă evident că declarațiile sale publice au ajutat sau vin mănușă clienților casei de avocatură Hașotti. Stelian Ion nu este străin de familia Hașotti. În 2017, avocatul Stelian Ion îl apăra pe Puiu Hașotti, fost lider PNL, omul care nu a ezitat să se afișeze public cu primarul penal din Năvodari, Nicolae Matei, pe atunci PSD, și să ceară judecătorilor, tot public, ca acesta să nu fie arestat preventiv. Același Puiu Hașotti care a semnat alianța USL în Constanța, căruia Radu Mazăre îi spunea „nea Puiu”. De altfel, și Puiu Hașotti îl numea pe partenerul său, prietenește și simplu, „Radu”, în timp ce-l pupa pe obraz.
Coincidențele nu se opresc aici. Fincogero a fost reprezentată în instanță de Ionel Hașotti, fratele lui Puiu Hașotti. Același Ionel Hașotti care a fost implicat în unele din cele mai de răsunet retrocedări din municipiul Constanța, prin care terenuri importante au ajuns la clienții săi. Ne referim aici, de pildă, la fostul sediu RATC, situat lângă parcul Tăbăcărie, de terenuri pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe alte mari bulevarde din oraș, pe faleză, lângă port. Coincidență sau nu, toate aceste procese prin care terenuri valoroase au trecut în mâna unor privați nu au atras atenția parlamentarului USR. În toți acești ani, nu am auzit niciodată vorbindu-se despre necesitate ca, pe ele, să se construiască spații verzi. Despre nevoia de a spune stop unor anumit dezvoltări imobiliare, în beneficiul parcurilor, de pildă. Cum am văzut însă mai sus, nu e prima dată când tăcerea și capul în nisip devin, din varii motive, politica bătăioșilor politicieni constănțeni.
Mă întorc la o frază cheie scrisă de Stelian Ion:
„Unde te întorci în Constanţa, dai de aceleași tentacule, de aceiaşi milionari de carton născuţi din activităţi speculative şi tranzacţii dubioase.”
Are dreptate, nu-i așa?
Stelian Ion are o relație de prietenie, din informațiile noastre, cu familia Hașotti. Familia Hașotti vrea ca acest teren să ajungă la clienții lor, care să construiască blocuri, spații comerciale și zone de promenadă. Stelian Ion spune că vrea parc în acea zonă.
„Constănțenii ar trebui să se bucure de un parc pe locul unde se pregătea tunul imobiliar despre care trăgeam deunăzi un semnal de alarmă.
Speculantul care își dorea să primească teren în compensare pe malul mării tocmai a pierdut definitiv procesul. Cu tot non-combatul primăriei lui Decebal Făgădău, instanța de judecată a stabilit ieri că terenul rămâne al orașului.
De aceea, consider că nu există un proiect mai potrivit pentru constănțenii din cartier decât acela al amenajării unui parc – o zonă verde și de promenadă, cu locuri de joacă și spații de relaxare.
Am discutat cu foarte mulți oamenii din cartier și toți mi-au confirmat că își doresc o asemenea investiție. Pentru ei și pentru copiii lor.”
Vom urmări subiectul să vedem ce decizie se va lua.
Cum a ajuns Fincogero să construiască în Constanța
Încâlcita poveste a contractului dintre Primăria Constanţa şi Fin.Co.Ge.R.O. SPA Catania Italia, sucursala România, începe în 1999 Am prezentat-o pe larg în ConstantaFinanciara.ro, o reluam aici.
În 1999, Romeo Nunzio, împuternicitul cu puteri depline al italienilor, ajunge în Constanţa, fără intenţia de a investi aici. Nunzio povesteşte însă că l-a cunoscut pe primarul de atunci, Gheorghe Mihăieş.
„M-a impresionat viziunea acestuia despre dezvoltarea Constanţei”, spune italianul.
Ce voia, de fapt, Mihăieş? Voia dezvoltare urbană bazată pe construcţii cu deschidere la mare, în cele mai căutate zone din oraş, printre care Faleză Nord, strada Eminescu. Nunzio a mai spus, într-o conferinţă de presă, că, încântată de proiecte, firma pe care o reprezintă a decis să se implice.
Peste un an, în 2000, se organiza o licitaţie internaţională pentru modernizarea zonei Faleză Nord, câştigată de Fin.Co.Ge.R.O. În contractul semnat de primarul de atunci, Gheorghe Mihăieş, se stipula clar că Primăria Constanţa era de acord să realizeze lucrările de infrastructură pentru întreaga zonă, iar italienii promiteau să construiască patru turnuri de 13 etaje, 126 de vile şi un parc. Mihăieş pierde alegerile, iar noul primar, Radu Mazăre, contestă în justiţie contractul. Din 2000 începe aşadar o întreagă serie de procese, care se termină în 2006, cu o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Soluţia dată: Primăria Constanţa e bună de plată. Urmează o serie de negocieri, fără rezultat. Italienii încep construcţia în 2008. Între timp, se realizează două expertize, iar instanţa stabileşte că Primăria e datoare 15 milioane de euro, în contul unor lucrări deja executate.
„Săptămâna trecută am depus la Judecătoria Constanţa o cerere de executare silită a Primăriei. Primăria a atacat-o. Într-o lună sau două avem decizia”, a declarat Ionel Haşotti, avocatul român al italienilor.
„Primăria Constanţa a fost condamnată să execute lucrările de infrastructură. Puteau să pună două-trei milioane de euro pe an şi nu mai era nevoie de gluma asta, nu avem ani”, a spus şi Romeo Nunzio, care susţine că a investit până acum 50 milioane de euro, dintr-un total de 120 milioane.
„Situaţia e cotoiasă. Se poate ajunge la intrarea în faliment a Primăriei”, a declarat primarul Radu Mazăre, pentru România liberă. Acesta a precizat că de vină sunt fostul primar Mihăieş şi persoana responsabilă cu partea juridică, în speţă actualul prefect Claudiu Palaz.
„Eu m-am judecat şapte ani, pentru că am considerat că e strâmb contractul, instanţa a zis că trebuie respectat. Trebuie să dau în total vreo 40 milioane de euro. Oraşul nu are banii ăştia iar ei vor putea bloca conturile”, a spus Radu Mazăre.
Ionel Haşotti a confirmat că se poate ajunge la acest lucru.
Prefectul Claudiu Palaz a declarat, în replică la acuzaţiile primarului, că pe vremea semnării contractului era un simplu consilier juridic în Primărie, alături de alte 12-13 persoane.
„Este semnat şi de mine, dar totul se lucra în comun. Contractul e în regulă. Nu primăria trebuie să facă infrastructura, ci trebuie să scoată la licitaţie lucrările”, a declarat Palaz.
„Vom continua procesele. Vom discuta cu reprezentanţii Guvernului. Vom cere daune”, a conchis Romeo Nunzio.
Ceea ce a și făcut.
DREPT LA REPLICĂ
„Cu mici excepții, articolul reia temele abordate de un alt articol apărut pe Ordinea.ro. Temele de atac sunt aceleași: dezvăluirile pe care le-am făcut legate de acest teren nu au fost făcute în interes public, ci în interesul unui investitor privat reprezentat de casa de avocatură Hasotti cu care aș avea legături de interese, de unde puteam ști de acest dosar dacă nu de la Hasotti, primăria de fapt nu a favorizat prin atitudinea procesuală în niciun fel investitorul privat. La aceste atacuri se mai adaugă temele repetate de dl. Cristian Hagi: faptul că am primit o despagubire în urma unui proces personal, donația primită de USR de la un investitor din Constanța, pretinsa tăcere a mea și a USR Constanța față de unele proiecte pe care autorul sugerează că le-am proteja. Să le iau pe rând.
1. Printr-un concurs fericit de împrejurări am aflat despre un teren important aflat pe malul mării și despre intențiile unui om de afaceri de a pune mâna pe acest teren, cu complicitatea procesuală a primăriei Constanța. Am făcut publice aceste aspecte într-o postare pe o rețea de socializare.
Am refuzat să dezvălui identitatea persoanei de la care am aflat despre această combinație a primăriei pentru a proteja sursa. Cred că un jurnalist știe cât de important este să nu îi expui pe cei care îți oferă anumite informații. Despre dosarul acesta știu destul de mulți angajați ai primăriei și nu toți înghit aroganța și jocurile primarului Făgădău și mojiciile viceprimarului Babu.
Este vorba despre un teren valoros ca poziționare, care aparține municipiului, iar în jurul său se învârt mulți rechini imobiliari. Am spus clar că voi lupta pentru amenajarea unui parc pe acea porțiune de teren. Asta este și dorința constănțenilor. Nu mă voi lăsa până când acolo nu vom amenaja un parc și îmi voi pune întreaga energie în acest sens. Așa că insinuarea potrivit căreia dezvăluirea mea ar fi fost menită să fi făcut jocurile unui alt investitor este o născocire regretabilă și jignitoare, fără absolut nicio legătură cu realitatea. Mă voi bate cu oricine va dori să prăduiască acest teren și care se va opune amenăjării unui parc acolo, idiferent cine este și ce statut are. Singurul scop a fost acela de a trage un semnal de alarmă și de a propune public amenjarea unui nou parc acolo. Nu am cunoscut că existau cereri de cumpărare și le solicit tuturor consilierilor locali să respingă din start aceste solicitări dacă vor ajunge pe masa lor. Pentru acest teren a fost adoptat în trecut un PUD pentru 4 blocuri P+15, iar cei care vor să pună mâna pe teren asta vor să amenajeze acolo, în vreme ce constănțenii vor cu totul altceva: PARC! Și va fi parc.
Acest teren trebuie să rămână în proprietatea municipiului. Ca atare, pentru că se pare că actualmente există cereri de cumpărare din partea unei firme din Luxemburg (cu acționar ascuns), le solicit tuturor constanțenilor să trimită pe adresa de e-mail a primăriei (primarie@primaria-constanta.ro) cereri prin care acel teren din Faleză Nord, situat între ansamblul Spectrum și cartierul de case ridicat de Fincogero, să fie amenajat ca parc. Printre primele lucruri pe care le voi face în cazul în care voi fi ales în funcția de primar al Constanței va fi amenajarea acestui parc.
2. Autorul se întreabă de unde am știut de acest dosar, ca și când puteam ști doar de la avocații celui care vor să cumpere. Fals. Important nu e de unde am știut, ci că am făcut o dezvăluire adevărată, că exista/există riscul ca acest teren să intre în proprietatea unui speculant imobiliar, că nu am aflat de la cine sugerează autorul și că toți, inclusiv presa, ar trebui să sprijinim ideea de a face acolo un parc, dacă pretindem că vrem un oraș mai aerisit, mai prietenos cu locuitorii săi și nu suntem setați doar să-i dăm în cap unui candidat cu șanse reale pentru funcția de primar.
3.Tot în articol este prezentat ca o acuză faptul că l-am reprezentat pe fostul senator liberal Puiu Hașotti într-un proces. Se încearcă a se crea astfel o legătură între mine și fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei, condamnat penal pentru fapte de corupție, precum și între mine și Radu Mazăre, la fel, condamnat pentru fapte de corupție. Am dat deja nenumărate detalii pe tema ”avocatul lui Mazăre”. De fapt asistentul avocatului lui Mazăre, pe care Mazăre a declarat că nici nu îl cunoaste…În privința legării numelui meu de cel al lui Nicolae Matei, asta e o noutate, aș spune o nouă mizerie. N-am absolut nicio legătură cu acel individ, iar faptul că l-am reprezentat pe fostul senator liberal Puiu Hasotti într-un proces civil cu omul de afaceri Grigore Comănescu, nu are absolut nicio relevanță. Se asamblează și se așează într-o anumită logică, tendențioasă, bucățele mici de adevăr, incomplete, care nu se potrivesc unele cu altele doar pentru a crea aparența unei legături între mine și acesti indivizi cu grave probleme penale. Am avut în decursul anilor sute de clienți. Asta mă transformă cumva în servantul viager al interesului lor? E atât de absurd, încât nici nu merită să insist. Legat de prietenia pe care o am cu unii colegi avocați, majoritatea apropiați de generația și vârsta mea, ar trebui să cer acordul vreunei publicații sau al unui anumit om de afaceri pentru a-mi aproba lista de colegi, amici și prieteni? Am vreun prieten interlop? Vreun criminal, violator sau vreun condamnat pentru fapte de corupție? Ce acuzație absurdă mai este și asta și până unde se poate ajunge cu speculațiile?
O spun fără nicio rezerve: nu servesc niciun interes al familiei Hasotti sau al altcuiva, iar prin mesaje precum cel incriminat caut să pun capăt spolierii Constanței de terenuri.
4. Se menționează în articol că aș fi folosit cuvinte tari la adresa speculantului imobiliar. Nu omul de afaceri a fost obiectul criticii mele, ci primăria condusă de Decebal Făgădău. Am detaliat în cuprinsul postării mele argumentele pe care m-am bazat când am vorbit despre complicitatea primăriei. Afaceriștii încearcă, cer tot felul de lucruri primăriei, unele juste, altele nu. De vină este în primul rând primăria care comite ilegalitați sau face jocurile unor băieți deștepți, ignorând interesul public. Eu nu am precizat numele acestui domn, au făcut-o însă autorii acestor articole. Pentru mine, numele afaceristului este irelevant în speță, eu vorbesc despre un arhetip. Cei care cumpără drepturi litigioase o fac în scopul obținerii de profit, nu pentru a face acte caritabile. Activitatea de cumpărare si vânzare de terenuri și de drepturi litigioase poate fi caracterizată ca o activitate speculativă, iar potrivit DEX, samsarul este persoana care intermediază afaceri de vânzare-cumpărare și cea care face din orice lucru obiect de nego
5. Reluarea temei legate de despăgubirea pe care am primit-o în urma unui proces e și ea o ciorbă reîncălzită. Am fost pagubit de un investitor, l-am dat în judecată și a obținut despăgubiri. Cam asta e esența acuzației împotiva mea.
6. Noua găselniță este legată de o donație pe care USR a primit-o în campania prezidențială direct la București, nu către Filiala Constanța, de la un investitor constănțean cu care autorul pare că are o problemă. Pentru că USR ar fi primit acea donație, autorul afirmă că nici eu și nici colegii mei nu am criticat ridicarea de către acel investitor a două blocuri într-un cartier de case în zona Trocadero. Spun și aici: nu am știut de acea donație la momentul la care ea a fost efectuată. Construirea de blocuri între case nu face parte din strategia de dezvoltare pe care o propune USR. Iată așadar o critică concretă, dar care nu îl satisface pe autorul articolului. Omisiunea de a fi criticat aceste proiecte la momentul inițial se datorează faptului că sunt extrem de multe construcții ilegale sau nepotrivite aprobate prin PUZ-uri și autorizații de construire, iar noi prioritizăm, aducem în discuția publică situațiile cele mai grave. Nici nu am avea cum altfel, ar trebui să avem angajat un personal egal ca număr cu cel al primăriei pentru a acoperi toate neregulile făcute de primar. În plus, în acest caz doar autorul a semnalat în presă situația, nu au fost și alte publicații interesate de caz, care să fi tras semnale de alarmă, iar locuitorii din zonă nu au reacționat în niciun fel, din cunoștințele noastre. Dacă ar fi să folosesc raționamentul autorului care îmi face procese de intenție, acest atac asupra unui investitor care a acordat USR-ului o donație importantă ajută sau vine mănușă competitorilor noștri politici, dinozauri care au la dispoziție resurse financiare infinit mai mari. Dar nu o fac, nu cred că ăsta a fost scopul atacului, ci problema personală a autorului cu acel proiect de la Trocadero care este mai important pentru domnia sa decât acapararea unei suprafețe de 11.500 mp pe malul mării, unde se poate face un parc foarte frumos.
7.Despre faptul că aș fi tăcut și nu aș fi spus nimic de terenurile retrocedate dubios pe marile bulevarde, pe Alexandru Lăpușneanu, în parc, pe faleze și nu aș fi cerut transformarea lor în parcuri, aceaste este o mistificare de toată jena. Am atacat această problemă de nenumărate ori, și în cadrul asociației Verde Urban, și în calitate de politician. Am organizat proteste despre care a relatat și presa, mă rog, o parte a presei…
În final, rețineți un singur lucru: trebuie să ne unim toți forțele să facem acolo un parc nou pentru Constanța!
Stelian Ion,
deputat de Constanța”
Justitie in Constanta?
PRAF IN OCHI!!!
DNA CONSTANTA SI JUDECATORII CONSTANTENI MANA IN MANA CU MAFIA CONTANTEANA!!!!
In Concluzie:
De ce am avea incredere in DNA CONSTANTA, IN JUDECATORII CONSTANTENI daca ei SUNT INCAPABILI SA DACA DREPTATE???
PNL CONSTANTA = PSD CONSTANTA = MAFIE
daca toti am face ca Stelian, n-ar mai avea tupeu dezvoltatorii sa construiasca bloc langa bloc. Primaria le permite orice pt ca dezvoltatorii platesc, cetatenii sufera. Din pacate nu suntem toti avocati sa ne facem dreptate, De ce CT100 nu mai spune nimic de terenurile nerecuperate de Primarie in urma jafului PSD? Dece nu va ocupati de ce se intampla in Mangalia unde PNL nu se deosebeste de PSD si lasa orasul vai de mama lui?
Saracu’ finut al lui G. Becali, cum pierde eil un teren!
Va fi un parc acolo….?!
Ce-a ramas din parcul Tabacarie?!