Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat a hotărât să o susțină pe Viorica Dăncilă la alegerile prezidențiale.
„Comitetul Național de conducere al PNȚCD, întrunit în data de 2 noiembrie a hotărât în unanimitate acordarea sprijinului partidului pentru candidatul PSD la Președinția României, doamna Viorica Dăncilă.PNȚCD consideră că doamna Viorica Dăncilă este singurul dintre candidați care a dovedit, în întreaga carieră politică, respectul pentru principiile și valorile democratice, într-un context extrem de dificil, în care adversarii politici au promovat sistematic și agresiv un comportament profund anti-democratic și anti-constituțional, în scopul câștigării unui avantaj prin învrăjbirea națiunii. România are nevoie azi mai mult ca oricând de un președinte dedicat construcției, echilibrului și păcii sociale, devotat valorilor și principiilor democratice și Constituției, în beneficiul tuturor cetățenilor”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de președintele formațiunii, Aurelian Pavelescu.
PNȚCD îl critică, totodată, pe Klaus Iohannis, susținând că a coordonat asaltul împotriva valorilor democratice ale României.
„În fața unui puternic asalt împotiva valorilor și principiilor democratice al adversarilor politici, confruntată cu o propagandă covârșitoare fondată pe manipulare, minciună, ură și intoleranță, coordonate de președintele în funcție, domnul Klaus Iohannis și transformate în politică de stat, situație de o gravitate fără precedent, doamna Viorica Dăncilă a dat dovadă de tărie de caracter și curaj, precum și empatie pentru nevoile oamenilor și societății românești”, se mai arată în comunicat.
„În calitate de Președinte al Consiliului UE, doamna Viorica Dăncilă și-a îndeplinit misiunea cu profesionalism și demnitate, Președinția României sub mandatul său fiind recunoscută oficial de toți partenerii externi ca una dintre cele mai de succes din întreaga UE, cu un număr impresionant de dosare finalizate și angajate, în comparație cu Președințiile altor state membre. Acest succes a fost obținut în condițiile ostilității plenare a președintelui Klaus Iohannis, care a făcut tot ce i-a stat în putință să compromită eforturile Premierului, în contra intereselor României. Capacitatea de organizare și coordonare a Președinției UE, într-un context internațional deosebit de dificil și complex, o recomandă pe doamna Dăncilă pentru funcția de Președinte al României, de reprezentare a intereselor României pe plan extern, în comparație cu ceilalți candidați și, îndeosebi, cu candidatul Klaus Iohannis.”, a mai spus Aurelian Pavelescu.
Țărănistul a adăugat că România are nevoie azi mai mult ca oricând de un președinte dedicat construcției, echilibrului și păcii sociale, devotat valorilor și principiilor democratice și Constituției, în beneficiul tuturor cetățenilor.
„PNȚCD, partid istoric simbol al democrației, îi cheamă pe toți membri și simpatizanții săi, pe toți cetățenii onești ai României, cu credință în valorile și principiile democratice, care doresc scoaterea țării din criza profundă în care a fost aruncată de lideri politici iresponsabili, să o voteze pe doamna Viorica Dăncilă pentru funcția de Președinte al României!”, a precizat Aurelian Pavelescu
- Comandat de Partidul Social Democrat – PSD
- Executat de Constanța 100% – portal: www.CT100.ro
- CUI mandatar financiar coordonator: 31190008