Consilierii municipali PNL, PSD și USR au votat o propunere a primarului Vergil Chițac, locuitor al orașului Eforie, prin patronii pot să deschidă restaurante în blocuri fără acceptul vecinilor, dacă programul de funcționare este între 08.00 și 22.00.
Am solicitat, încă de săptămâna trecută, un punct de vedere de la toate cele trei partide.
Iată ce spune USR, prin vocea lui Florin Cocargeanu, consilier municipal și ex viceprimar.
„Având în vedere că au existat situații în care asociațiile de proprietari sau chiar proprietarii au făcut abuzuri pretinzând diverse beneficii în schimbul acordului, am votat pentru modificarea regulamentului. Astfel, s-a luat decizia de a nu mai cere acordul asociațiilor de proprietari în cazurile în care orarul de funcționare al agentului economic se încadrează în afara orarului de liniște prevăzut de lege, cu condiția ca acesta să respecte regulile de conviețuire.
De asemenea, în cazul spațiilor comerciale în care se desfășoară deja activități de alimentație publică era anormal ca un nou agent economic care desfășoară aceeași activitate și respectă programul să aibă nevoie de un alt acord de la asociația de proprietari. În situația spațiilor comerciale care au altă destinație decât cea de alimentație publică, agentul economic are obligația legală să schimbe destinația spațiului în decurs de 5 ani și să obțină și acordul proprietarilor.
Motivația din spatele votului a fost eliminarea abuzurilor, cu condiția ca autoritățile publice să fie ferme și să sancționeze drastic nerespectarea regulilor de conviețuire. În cazul în care intervin probleme care se generalizează, regulamentul va fi revizuit.”, a spus acesta.
Întrebat de câte cazuri concrete de abuzuri are cunoștință, a recunoscut că nu are.
„Din informațiile pe care le dețin, agenților economici le-au fost solicitate diverse sume de bani, dar și efectuarea diverselor lucrări in beneficiul asociației de proprietari. Nu aș putea să vă ofer un număr exact al cazurilor, dar este știut că aceasta este o practică des folosită și nu doar la nivelul municipiului Constanța. Nu cunosc dacă proprietarii sau asociațiile de proprietari care au făcut abuzuri au fost acționați în instanță, aceasta fiind alegerea agentului economic.
În situația inversă, aceea în care agenții economici ar face abuzuri, proprietarii și asociațiile au instrumente mai simple de a acționa împotriva lor. Așa cum spuneam anterior, dacă nerespectarea regulilor de către agenții economici va avea tendințe de generalizare, acest lucru va duce la revizuirea regulamentului.
Pe de altă parte, nu știu numărul persoanelor afectate de modificările aduse regulamentului. Nu am fost contactat de nimeni în acest sens. Îi aștept oricând în audiență pe toți cei care sunt afectați de aceste modificări.”, a mai spus Florin Cocargeanu.
Reprezentanții PSD și PNL nu au dorit să ne ofere, de fapt, să vă ofere, niciun punct de vedere. Sunt mute ca o lebădă, cum spunea poetul.
„cu condiția ca autoritățile publice să fie ferme și să sancționeze drastic nerespectarea regulilor de conviețuire…” 😂😂 what a joke !