Patru bărbați care au fost condamnați la închisoare, dar nu se predaseră, au fost găsiți de polițiști

Polițiștii constănțeni au identificat, ieri, patru bărbați care au fost condamnați la închisoare, dar nu se predaseră.

Astfel, polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 5 Poliție, au identificat un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 1 an și 7 luni de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia – Postul de Poliție Cobadin au identificat un bărbat, de 43 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 6 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat un bărbat, de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 2 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Tot ei au identificat un bărbat, de 33 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cei patru au fost conduși și încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă.

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști

La data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 03.20, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au identificat un bărbat, de 38 de ani, care a condus un autoturism, pe Șoseaua Națională din comuna Topraisar, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Alte acțiuni ale polițiștilor constănțeni

În noaptea de 24 spre 25 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, dintre care 7 la O.U.G. 195/2002 și 1 la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei.

De asemenea, a fost retras un certificat de înmatriculare.

Totodată, a fost depistată o persoană dată în urmărire internațională.

Astfel, la data de 24 noiembrie a.c., polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe un sector de drum cu acces interzis.

S-a procedat la legitimarea și identificarea persoanei în cauză, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 30 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis mandat european de arestare, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat săvârșit în mod organizat.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea continuării procedurilor legale.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

La data de 24 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari și Liceul Teoretic „Pontus Euxinus” din Lumina, premiate într-un proiect național

sâm nov. 25 , 2023
Centrul Național eTwinning a organizat la București Conferința Națională eTwinning 2023, 24-25 noiembrie 2023. În cadrul acestui eveniment s-au evidențiat și premiat creativitatea didactică, implicarea activă a elevilor în derularea activităților educaționale cu suport digital și multitudinea de aplicații și instrumente care susțin predarea și învățarea. Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” […]

V-ar putea interesa și: