În cursul zilei de astăzi, 27 iulie, polițiștii au continuat căutările pe raza întregului municipiu Constanța, privind dispariția celor 4 minori, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.
Este vorba despre ȘAIP GELIL, de 7 ani, ȘAIP SERDAL, de 9 ani, ȘAIP BARAN, de 10 ani și MEMET EZEN de 12 ani, toți din localitatea Mereni, județul Constanța. Trei dintre ei sunt frați.
În jurul orei 14. 50, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Constanța au identificat unul dintre copii, pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Astfel, comanda Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus, de îndată, intensificarea căutărilor în zona în care minorul a fost găsit, fiind direcționate mai multe echipaje de politie. La scurt timp, polițiștii i-au identificat și pe ceilalți 3 minori.
„Precizăm faptul că aceștia nu au fost victimele vreunei infracțiuni.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Comandatul IPJ, Dumitru Bîltag, a oferit detalii.
„Au adunat PET-uri din zona marketurilor, fiind reperați în mai multe localități de pe litoral. Analizăm necesitatea intensificării patrulărilor pedestre în perioada sezonului estival, activități foarte utile pentru cunoașterea populației și teritoriului, ca elemente ale situației operative. Continuăm activitățile specifice împreună cu DGASPC.”, a declarat acesta.
Pentru un PET reciclat se oferă 50 de bani.
RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat că, în cele șapte luni de la implementare, Sistemul de Garanție-Returnare s-a dezvoltat constant, înregistrând lunar cifre în evoluție. În luna iunie 2024, consumatorii au returnat 350 de milioane de ambalaje SGR, cu 41% mai mult comparativ cu luna mai. Rata de colectare a fost de 50% în iunie. Detalii AICI.
Recomandare: