La data de 2 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale au reținut 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani.
Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, constând în aceea că, în data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 21.00, în zona unui parc din municipiul Constanța, ar fi smuls geanta persoanei vătămate, un minor de 17 ani, geantă ce conținea de 100 de euro și o pereche de căști.
Persoanele în cauză au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.