Paul Anghel, director ANPC: Litoralul românesc are tarife exorbitante la parcare, cazare și mâncare

paul anghel anpc

Directorul general Control si Supraveghere Piaţă si Armonizare Europeană din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a tras o serie de concluzii, la sfârşit de sezon, în urma controalelor derulate pe Litoral şi în Delta Dunării. Potrivit acestuia, pe litoral sunt aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi, fără locuri de parcare sau cu locuri de parcare la preţ de cameră de 3 stele.

„Ca în fiecare an, ANPC a fost un apărător al drepturilor consumatorului român, atât pe litoral sau în Delta Dunării, cât şi în zonele care sunt vizitate de un număr mare de turişti. Anterior demarării comandamentelor, am desfăşurat o Caravană de Prevenţie şi Consiliere, împreună cu factorii de decizie locali, în fiecare din aceste zone. Anumite “metehne” ale unei categorii – este adevărat mică de operatori economici – nu se schimbă şi, tot ca în fiecare an, alungă şi nu apropie, prin actul de comerţ pe care îl fac, turistul. Am sesizat tarife mari şi foarte mari la cazare, la parcarea autovehiculelor şi chiar şi la mâncare. Preţuri comparative cu orice staţiune de lux de pe glob poate chiar cu staţiunile renumite pentru tarifele exorbitante. Mi s-a spus că piaţa ţine… până când?”, a scris Paul Anghel pe Facebook.

El admite că anumite preţuri/costuri au crescut, de pildă transportul, că sezonul s-a scurtat , dar consemnează numeroase nereguli: 

„Aceleaşi servicii care lasă de dorit, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, dughenizare, aplecătoare pe post de spaţii comerciale, dintre care unele ar vrea să deservească chiar şi alimentaţie publică”.

Despre staţiuni, cu excepţia Constanţei şi a Staţiunii Mamaia, Paul Anghel afirmă că au ”trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, mormane de gunoi”, absenţa locurilor de parcare sau ”locuri de parcare plătibile la preţ de camera de 3 stele”.

„Evident, nu generalizez. Probabil există şi excepţii (ghinionul meu că nu le-am întâlnit). Îmi pare rău, in continuare, pentru cei care înţeleg ce înseamnă TURISMUL, pentru cei care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, pentru cei care au investit şi depus eforturi enorme. Se pare că aceştia au rămas şi ei tot excepţii!”, precizează directorul general în ANPC.

El îşi exprimă speranţa ca toţi operatorii economici din domeniu să găsească un răspuns cât mai repede, pentru întrebări precum: ”Cum apropii turistul consumator de litoralul românesc?”, ”Cum îl faci să petreacă măcar o vacanţă în ţară?”.

Bilanţul controalelor ANPC pe Litoral şi Delta Dunării:

  • Au fost efectuate peste 1.250 de acţiuni de control la operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale în zonă.
  • Au fost aplicate circa 1100 de avertismente şi 490 de amenzi, în valoare de peste 2,9 milioane de lei.
  • Au fost oprite temporar de la comercializare produse în valoare de circa 950.000 lei.
  • Au fost oprite definitiv de la comercializare produse în valoare de aproximativ 450.000 lei
  • A fost oprită temporar prestarea serviciului în 84 de unităţi
  • În cazul a 3 operatori economici a fost propusă închiderea temporară a unităţii, până la 6 luni.

Vă recomandăm și:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Paul Anghel, director ANPC: Litoralul românesc are tarife exorbitante la parcare, cazare și mâncare

  1. asta nu stie ca piata face pretul ? nu-i prost cine cere ci cel ce plateste si s-a vazut ca au fost destui Majoritatea vin din scurt sau week-end timp care ar fi insuficient sa iasa afara deci fac jocul autohtonilor care profita si isi impun regurile lor : vrei, bine ! nu-ti place ,valea ! sint destui la rind Numai la parcare se poate umbla si la calitatea turismului si asta prin controale si sanctiuni

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se oprește apa pe mai multe străzi din localitatea Lumina

mie sept. 15 , 2021
Joi, 16 septembrie 2021, în intervalul orar 09.00 – 17.00, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile,  în vederea racordării la sistemul centralizat de distribuție a noii conducte de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada  22 Decembrie 1989 din localitatea Lumina, județul Constanța. Investiția face […]

V-ar putea interesa și: