În februarie 2023, o tragedie a îndoliat lumea politică – și nu numai – a județul Constanța. Primarul din Albești, Gheorghe Moldovan, își pierdea viața într-un accident rutier.
A fost un primar respectat și iubit de oameni, care a făcut multe lucruri bune pentru comuna Albești. Era cunoscut la nivel național, după ce îi adusese în comună pe Goran Bregovici și orchestra sa, pentru un concert care a rămas în memoria locuitorilor. Totul a fost plătit din banii săi, nu din bani publici.
Gheorghe Moldovan avea și multe proiecte pentru comuna Albești. Familia și echipa sa au hotărât că ele trebuie duse mai departe. Unul dintre fii, Mihai, va candida pentru funcția pe care a deținut-o tată său.
Am stat puțin de vorbă pentru a-i afla motivele și planurile.
„Sunt crescut în Albești, aici am copilărit. Albești este familia mea mai mare. M-am hotărât să candidez pentru că simt că am energie să duc mai departe proiectele început de tatăl meu. Sunt garantul că ele vor merge mai departe. Am luat decizia de a candida cu deplină maturitate și înțelegând perfect responsabilitatea funcției.”, spune Paul Mihăiță Moldovan.
În februarie a făcut și pasul oficial spre politică. S-a înscris în PNL, partid în care a fost și tată său. A fost decizia sa. Spune că liberalii l-au primit cu brațele deschise, că l-au sprijinit, dar că singurul „vinovat” pentru adeziune este el însuși.
„Suntem ca o familie mai mare”
Mihai Moldovan este convins că are câteva atuuri pentru a ocupa această funcție.
De la 19 ani, conduce firma familiei, care se ocupă de agricultură.
„Este o firmă mare. O administrez din 2008, de când aveam 19 ani. Am plecat de jos, am muncit de mic, împreună cu fratele meu, pe câmp. Tata nu ne-a alintat prea tare. Ne spunea să mergem la el cu problemele rezolvate, să ne de descurcăm. Am ajuns, de-a lungul timpului, să accesez mai multe proiecte europene, deci am experiență în acest domeniu.”, spune el.
Cel mai mult se mândrește însă nu cu rezultatele financiare, ci cu oamenii cu care lucrează.
„Pe angajați îi simt, și nu exagerez, ca și membrii familiei. Ne putem baza unii pe alții. Și noi pe ei, și ei pe noi. Avem angajați care lucrează cu noi de peste 20 de ani și asta cred că spune multe.”, subliniază acesta.
Când va ajunge primar, firma va merge mai departe. Este o afacere de familie, iar familia se va ocupa de ea. Spune că are încredere în mama, fratele, soția și cumnata sa mai mult decât în el însuși.
„Comuna este pe un făgaș bun”
Cât despre comună, nu sunt multe de reproșat, dar mai sunt multe de făcut.
„Comuna Albești este pe un făgaș bun. De- a lungul vremii s-au făcut multe proiecte. De exemplu, o grădiniță cu program prelungit în Cotu Văii, care urmează să se dea în funcțiune curând. Școala este făcută. Avem sistem de iluminat public, s-au instalat și camere de supraveghere. S-a asfaltat mult, dar aici mai este de lucru.”, afirmă Paul Mihăiță Moldovan.
Prioritățile sale sunt două: rețelele de gaze și canalizare.
Pentru canalizare, s-a semnat contractul de finanțare și va începe în scurt timp proiectare și execuția. În ceea ce înființarea rețelei de distribuție de gaze naturale, proiectul este în faza de licitație pentru concesionarea serviciului, urmând semnarea contractului de finanțare.
Trebuie terminat cât mai repede, pentru că numai apoi se vor putea asfalta străzile. Altfel, ar fi bani irosiți. Promite că le va oferi tot sprijinul pentru a le termina cât mai repede și mai calitativ.
Planurile includ realizarea unui dispensar în Albești, de parcuri în comună, de locuri de joacă, dar și introducerea localității pe harta agroturismului, de unde acum lipsește.
Pentru că este om de afaceri, nu uită nici acest domeniu. După introducerea gazului și a canalizării, intenționează realizarea unui parc industrial, pentru a atrage investitori, deci pentru a crea locuri de muncă și pentru a aduce mai mulți bani la buget.
Cel mai mare vis, să țină tinerii acasă
Visul său cel mai mare este să facă ceva pentru ca tinerii să nu mai plece din comună.
„Am copilărit aici. Am avut o gașcă foarte frumoasă. Am crescut pe străzile comune. Recunosc, am mai furat cireșe, o dată am spart și un geam cu mingea”, spune râzând nostalgic, atunci când își amintește de copilărie.
Lucrurile s-au schimbat însă.
„Când ne-am făcut mari, jumătate din prietenii mei au fost nevoiți să plece, să-și găsească un loc de muncă bine plătit. Pentru mine a fost o traumă. Vreau sa dezvolt cultura si sportul, să îi țin acasă. Avem un club sportiv acum, unde se face însă numai fotbal. Vom crește numărul de sporturi, mai ales că avem copii talentați. Sebi, un boxer din comună, este deja un nume cunoscut.”, spune candidatul liberal.
Evenimentele culturale se vor adresa și pensionarilor, pentru care pregătește și alte surprize. Ne-a dat un singur exemplu: excursii în care să descopere locuri frumoase.
O echipă care a demonstrat
Paul Mihăiță Moldovan va avea și sprijinul viitoarei conduceri a Consiliului Județean Constanța, adică a președintelui Florin Mitroi.
„M-am bucurat nespus când am aflat că el este nominalizarea PNL. Simt deja un sprijin in dânsul, este un om foarte practic. Așa cum spuneam, am avut parte de sprijin din partea întregului PNL. Aș vrea să îl menționez însă în mod special pe domnul Mugurel Mitrana, primarul din 23 August.”, a mai spus.
Va lucra în echipă. Știe deja și cu cine. Viceprimar va fi chiar actualul viceprimar, Cristian Vlad, care a preluat atribuțiile de primar din 2023, iar administrator public va rămâne Marian Silviu Croitoru.
„Vom continua împreună. Sunt oameni care au demonstrat că au făcut lucruri bune. Suntem o echipă. Am făcut și două sondaje în comună. Am avut o susținere la care nu mă așteptam. Oamenii m-au încurajat foarte mult, mă susțin. Le mulțumesc pe această cale și le promit că nu o să-i dezamăgesc.”, a conchis candidatul liberal.